Londra plănuieşte să introducă un prag maxim anual de 75.000 de imigranţi UE – presă
Însă, potrivit publicaţiei britanice, propunerea, care face parte dintr-o serie de alte măsuri, a fost deja criticată de către un influent parlamentar conservator, în opinia căruia Guvernul nu va putea opri un aflux de români şi bulgari, aşteptat în ianuarie.
Propunerea şi criticile parlamentarului reflectă tensiuni tot mai puternice în interiorul partidului aflat la putere cu privire la modul de gestionare a temerilor electoratului pe tema migrării, promovate de anumite publicaţii, comentează The Guardian.
Confruntările între conservatori pe tema UE urmează să se intensifice în 2014, în contextul în care eurodeputaţi, parlamentari şi consilieri locali caută modalităţi să stopeze ascensiunea UKIP, o formaţiune xenofobă şi eurosceptică, tot mai populară prin poziţia dură faţă de migrarea din state membre UE, care, potrivit unor analişti, ar urma să câştige teren în urma alegerilor europene şi locale din mai.
Documentul, întocmit de Ministerul britanic de Interne şi văzut de The Sunday Times, subliniază că imigraţia nelimitată din UE a afectat planurile britanicilor necalificaţi de a găsi locuri de muncă, a încurajat „turismul pentru beneficii sociale”, a exercitat anumite presiuni asupra serviciilor publice şi a provocat o „amplificare a tensiunilor sociale”.
Ministerul propune o serie de măsuri menite să reducă imigraţia, între care introducerea unui prag de 75.000 de imigranţi din interiorul Uniunii pe an şi înăsprirea criteriilor de angajare. Însă introducerea acestui prag necesită renegocierea relaţiilor britanice cu Europa, promisă de premierul David Cameron în cazul în care va fi reales în 2015.
De asemenea, în contextul alegerilor europene din mai, un grup de parlamentari conservatori i-au scris premierului cerând un „veto britanic faţă de toată legislaţia UE actuală”. Potrivit Mail on Sunday, parlamentarii sunt de părere că propunerea lor „va permite Guvernului să preia preia controlul asupra frontierelor, anularea restricţiilor UE asupra afacerilor, redobândirea controlului asupra politicii energetice şi invalidarea aplicării Chartei UE a drepturilor fundamentale”.
Pe de altă parte, ministrul laburist din umbră pentru afaceri Chuka Umunna a subliniat, într-o emisiune BBC One, asupra importanţei stopării ocupării locurilor de muncă de către imigranţi în defavoarea britanicilor, îndemnând Guvernul să aplice în mod corect prevederile referitoare la plata unui salariu minim şi să crească de zece ori amenzile pentru angajatorii care nu îl acordă. Însă, în opinia sa, migrarea a adus o serie de beneficii Marii Britanii.