Londra va trimite Ucrainei noi rachete de apărare antiaeriană

13 10. 2022
ucraina1_50836500

Acest anunţ se înscrie în voinţa manifestată de aliaţii Ucrainei reuniţi miercuri la Bruxelles de a ajuta Kievul să îşi consolideze apărarea antiaeriană cât mai curând posibil, după bombardamentele intense ale Rusiei asupra ţării.

Rachetele AMRAAM, care vor fi furnizate Kievului „în următoarele câteva săptămâni” pentru a fi folosite de sistemul de apărare aeriană NASAMS promis de Statele Unite, sunt primele date de Londra pentru a putea doborî rachete de croazieră, a subliniat ministerul britanic într-un comunicat.

„Aceste rachete vor ajuta la protejarea infrastructurii naţionale critice a Ucrainei”, se spune în text.

În plus, Londra a anunţat furnizarea suplimentar a sute de rachete de apărare aeriană, precum şi a sute de drone pentru a sprijini serviciile ucrainene de informaţii.

Marea Britanie va dona, de asemenea, 18 obuziere howitzer, pe lângă cele 64 deja livrate.

„Aceste arme vor ajuta Ucraina să-şi apere cerul de atacuri şi vor întări apărarea alături de NASAMS americane”, a declarat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace.

Anunţul britanic a fost făcut înaintea reuniunii miniştrilor apărării NATO la Bruxelles, joi, în contextul în care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut crearea unui „scut” antiaerian deasupra Ucrainei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat că furnizarea acestor sisteme capabile să neutralizeze rachetele ruseşti pe cerul ucrainean reprezintă o „prioritate”.