Loteria bonurilor fiscale: Extragerea aferentă lunii ianuarie va avea loc duminică

Economica.net
19 02. 2016
bf_07752100

‘Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17,00. Selecţia câştigătorilor se face în două etape. Astfel, duminică, 21 februarie a.c., va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare’, se precizează în comunicat.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.