Loteria Română şi alte 3 firme de profil, amendate cu 16,85 mil. lei de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Loteria Română SA, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom SA Holdings şi Lotrom SA cu amenzi în valoare totală de 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro).
Economica.net - mar, 21 ian. 2014, 12:14
Loteria Română şi alte 3 firme de profil, amendate cu 16,85 mil. lei de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a constatat că cele patru companii au realizat o înţelegere privind implementarea programului video – loterie în România, prin stabilirea unei obligaţii de neconcurenţă în cadrul Contractului de credit – furnizor.
Obligaţia de neconcurenţă prevedea ca pe perioada derulării contractului, 2003-2013, Loteria Română nu avea voie să desfăşoare un alt program de video–loterie sau unul similar în cooperare cu alte companii.

Deşi au existat oferte primite din partea altor companii privind implementarea unui alt program de Video–Loterie, clauza de neconcurenţă cuprinsă în contractul încheiat între cele patru companii a condus la restrângerea concurenţei atât pe piaţa exploatării maşinilor electronice cu câştiguri din România, cât şi pe pieţele aferente producţiei/comercializării de echipamente.

„Conform legislaţiei din domeniul jocurilor de noroc, Loteria Română deţine exclusivitate pentru activitatea de video–loterie, iar restricţia cuprinsă în contract a eliminat concurenţa de pe această piaţă prin derularea a unui singur asemenea program pe o perioadă de 10 ani” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Loteria Română SA, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom SA Holdings şi Lotrom SA au încălcat atât legislaţia naţională, cât şi cea comunitară din domeniul concurenţei şi au fost sancţionate astfel:

Compania Naţională Loteria Română SA: amendă de 9 milioane de lei ( circa 2 milioane de euro);
Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, amendată cu 5.54 milioane de lei(1.23 milioane de euro);
Intracom SA Holdings: amendă de circa 1.78 milioane de lei (circa 0,39 milioane de euro);
Lotrom SA: amendă de 0,51 milioane de lei (0,11 milioane de euro)

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei prin limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice etc.

Te-ar mai putea interesa și
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va reduce cu 600 numărul locurilor de muncă la nivel mondial....
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...