Loto 6/49: Premiul cel mare de peste 6,3 milioane de euro nu a fost câştigat
Astfel, reportul la categoria întâi a jocului Loto 6/49 a ajuns la 30.248.417 de lei.
La categoria a II-a a jocului Loto 6/49 (cinci numere ghicite din şase), la prima extragere, s-au înregistrat 23 de câştiguri a câte 27.533 de lei, iar la cea suplimentară, 25 de câştiguri a câte 24.573 de lei.
Nici premiul cel mare de la Joker nu a fost câştigat, reportul categoriei întâi a acestui joc ajungând la 3.965.556 de lei.
La Loto 5/40, reportul categoriei întâi a ajuns la aproape un milion de lei (999.433 de lei), nici aici nefiind vreun câştigător.
La tragerile speciale de Paşte de duminică, pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, s-a participat, cu acelaşi bilet, la două trageri: cea principală şi cea suplimentară.
Jocurile Loto 6/49, Joker şi 5/40 au beneficiat de suplimentări ale fondului de câştiguri al categoriei I pentru cea de-a doua tragere. Astfel, la Loto 6/49, fondul a fost mărit cu 200.000 de lei, la Joker, cu 100.000, iar la Loto 5/40, cu 50.000 de lei.
La jocurile Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc a fost organizată o singură tragere, neînregistrându-se vreun câştigător la categoria I a acestora.
Premiul categoriei I a jocului Loto 6/49 a fost câştigat ultima dată în 15 noiembrie 2012, fiind în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Anul trecut, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori, cel mai mare câştig obţinut fiind de peste 20 de milioane de lei.