Fondul de câştiguri al categoriei I de la Loto 6/49 a fost suplimentat pentru extragerea din 5 ianuarie

Economica.net
31 12. 2013
loto1344261066_1358333854_15042500

Suplimentarea fondului de câştiguri a fost decisă după ce premiul categoriei I a fost câştigat la tragerea suplimentară 6/49 din 30 decembrie, când un jucător a obţinut aproape 1,9 milioane de lei cu un bilet completat cu o variantă simplă. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 17-014 din Galaţi, a precizat Loteria Română.

La Joker, premiul cel mare nu a fost câştigat în 30 decembrie, astfel că reportul categoriei I a ajuns la 5.569.204,8 lei (peste 1,2 milioane de euro).

Nici la Loto 5/40 nu a existat un câştigător la categoria I, reportul fiind acum de 647.327 lei (peste 145.000 de euro).

La Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 1,1 milioane lei (aproximativ 260.000 de euro), după ce la tragerea din 30 decembrie s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 366.335,03 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 72-01 din sectorul 2 şi a fost completat cu o varianta simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc.

Cu ocazia Anului Nou, la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 au fost efectuate luni, 30 decembrie, două extrageri, la care jucătorii au participat cu acelaşi bilet.

Pentru tragerile suplimentare din 30 decembrie, fondul de câştiguri al categoriei I a fost suplimentat cu 300.000 lei la Loto 6/49, cu 200.000 lei la Joker şi cu 100.000 de lei la Loto 5/40.

Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat anul acesta, în 14 iulie.