Lovitură de stat în Burkina Faso

Economica.net
31 10. 2014

Preşedintele Blaise Compaore a declarat că nu demisionează, într-un discurs televizat după revoltele ce au cuprins joi Burkina Faso, dar s-a declarat deschis la ‘discuţii’ care să conducă la o ‘tranziţie’, la sfârşitul căreia ‘să transmită puterea preşedintelui democratic ales’.

El a anunţat de asemenea că anulează starea de asediu pe care a decretat-o cu câteva ore înainte, scrie Agerpres.

Protestatarii au incendiat sediul Parlamentului şi pe cel al Ministerului de Interne şi au ocupat sediul televiziunii naţionale.

La rândul ei, armata a anunţat joi dizolvarea guvernului şi parlamentului, instaurarea restricţiilor de circulaţie şi înfiinţarea unui organism de tranziţie, într-o conferinţă de presă, după o zi de revolte împotriva preşedintelui Blaise Compaoré, aminteşte AFP.