Lovitură pentru Pro TV: nu va primi nici un leu în plus de la Romtelecom
Surse din piaţă au declarat pentru ECONOMICA.NET că Romtelecom va plăti pentru distribuţia canalelor Pro TV S.A. 4 milioane de euro. Asta deşi în negocierea iniţială, anterioară momentului în care posturile PRO au fost scoase din reţelele Romtelecom, acceptase suma de 6 milioane de euro, jumătate faţă de banii solicitaţi de compania deţinută de CME în decursul anului trecut.
Pro TV S.A. a cerut operatorului, potrivit unor surse din piaţă, 12 milioane de euro, de trei ori mai mult faţă de anul trecut. Negocierile au eşuat iniţial, iar Romtelecom a scos din grila, începând cu 3 ianuarie 2013, cele 11 canale ale Pro.
Romtelecom şi grupul Pro TV S.A. au ajuns la un acord în baza căruia canalele grupului au reintrat în grila Dolce din data de 9 ianuarie 2013: Pro TV, Acasa TV, Pro Cinema, Acasa Gold, sport.ro, MTV, Pro TV International, VH1, PRO TV HD, Acasa HD și sport.ro HD.
Până la 31 ianuarie 2013, părțile vor finaliza detaliile negocierii pentru formalizarea noului contract.
Chiar și în condițiile reintroducerii canalelor ProTV, Romtelecom va păstra în grilele Dolce TV canalele BBC Knowledge, Comedy Central, Shorts, BBC World News. Aceste canale, introduse începând cu 3 ianuarie 2013, rămân în continuare disponibile în toate pachetele de bază pentru platformele de televiziune prin satelit și televiziune prin internet – IPTV, cu titlu gratuit şi promoţional, până la 31 martie 2013. După această dată, canalele respective vor rămâne în grilele Dolce TV, urmând să fie redistribuite în mod diferit în pachetele de programe.
„Romtelecom se bucură că demersurile sale pentru continuarea negocierilor au dus la găsirea unei soluţii pentru retransmiterea canalelor Pro TV fără costuri suplimentare pentru clienţii săi”, se arată în anunţul companiei telecom.
În procesul de reintroducere a canalelor ProTV în grilă, există posibilitatea apariției unor disfuncționalități temporare ale altor canale, mai spun cei de la Romtelecom.