Lovitură: Procesele pe clauze abuzive se vor judeca la ICCJ. Deciziile instanţei nu sunt retroactive
Procesele dintre bănci şi clienţi pe marginea clauzelor abuzive din contractele de credit se vor judeca doar la instanţele superioare, iar deciziile referitoare la anularea clauelor abuzive nu vor avea efect retroactiv, se arată în scrisoarea de intenţie pentru noul acord al României cu Fondul Monetar Internaţionl.
Practic, Guvernul României a cedat în faţa solicitărilor bancherilor, care au cerut c a aceste procese pe clauze abuzive să fie judecate doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Menţinerea disciplinei printre debitori, pe piaţa creditelor, contribuie semnificativ la creşterea stabilităţii financiare. De aceea vom face toate eforturile pentru a evita adoptarea unor iniţiative legislative care ar submina disciplina ceditului. Mai mult, pentru a evita ameninţările la stabilitatea financiară, BNR a finalizat evaluarea impactului noilor prevederi privind clauzele abuzive din legea de aplicare a coduiui civil şi va consulta cu categoriile relevante de participanţi la piaţă. Pentru a asigura aplicarea armonioasă a acestor prevederi, autorităţile se vor asigura că procesele juridice legate de clauzele abuzive se vor derula la nivelurile superioare ale instanţelor şi că deciziile juridice referitoare la amendarea sau anularea clauzelor abuzive nu vor avea efecte retroactive” se arată în scrisoarea de intenţie.
Prevederea legală referitoare la clauzele abuzive din contractele de credit ar fi trebuit să intre de mult în vigoare, dar a tot fost amânată, iar ultimul termen este 1 octombrie. Camera Deputaţilor a votat la finalul lui iunie legea pentru aprobarea OUG 4/2013 şi a amânat intrarea în vigoare a unor noi articole la legea 193/2000 privind clauzele abuzive de la 1 iulie la 1 octombrie, la cerinţa bancherilor.
OUG 4/2010 a fost dată de guvernul Ponta pentru a amâna, printre altele, şi data la care o serie de modificări la legea clauzelor abuzive ar fi trebuit să intre în vigoare. Termenul a fost prorogat de la 1 februarie la 1 iulie, la cererea Asociaţiei Române a Băncilor, preluată de Banca Naţională a României şi Fondul Monetar Internaţional, care au acuzat pierderi mari în cazul în care instanţele ar considera anumite clauze din contractele de credit ca fiind abuzive. Studiul realizat de BNR şi pomenit în textul scrisoarii de intenţie a relevat un impact de 4,7 miliarde de lei asupra sistemului bancar, dacăinstanţele vor elimina clauzele abuzive din toate contractele de credit, aşa cum ar fi dat posibilitatea noile articole din lege.
În Legea 193/2000 sunt introduse două noi articole care dau posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a unei asociaţii de consumatori să atace în instanţă o clauză dintr-un contract preformulat şi, în cazul în care acea clauză este considerată ca fiind abuzivă de instanţă, aceasta să fie eliminată din toate contractele respectivului profesionist. Procesele ar urma să se judece la Tribunalul de la domiciliul profesionistului (legea nu se referă doar la bănci), cu o singură cale de atac la Curtea de Apel.
Legiuitorul român era obligat să introducă aceste prevederi încă de la aderarea României la UE în 2007, dat fiind faptul că sunt stipulate într-o directivă europeană din 1992.
Bancherii au cerut ca doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aibă dreptul de a se pronunţa în astfel de speţe, „având în vedere impactul pe care l-ar putea avea, contaminarea sau aplicarea în toate contractele de credit de la banca respectivă, contaminarea întregului sistem bancar”, după cum a spuns preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea.
În ultimii ani, băncile s-au confruntat cu mii de procese pe clauze abuzive intentate de clienţi, clauze care se leagă de anumite comisioane sau de modul de calcul al dobânzilor. Având în vedere caracterul preformulat al contractelor de credit, un singur proces câştigat de consumatori ar duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele băncii respective.