Luchi Georgescu a investit 4,5 mil. euro în hotelurile pe care le deţine în Venus

Antreperenoarea Luchi Georgescu, 57 ani, a finalizat luna trecută o investiţie de un milion de euro în hotelul Favorit din staţiunea Venus. În urmă cu doi ani, Georgescu a mai investit 3,5 milioane de euro în hotelul Melodia de patru stele din aceeaşi staţiune.
Andrada Ghira - mie, 02 iul. 2014, 12:35
Luchi Georgescu a investit 4,5 mil. euro în hotelurile pe care le deţine în Venus

Cea mai recentă investiţie finalizată în turism de Luchi Georgescu este cea în hotelul Favorit, care de la două stele, a fost clasificat la trei stele. Investiţia în renovarea hotelului a fost făcută cu fonduri proprii.

Favorit a fost deschis pe 15 iunie şi are 130 de camere. Pentru acest an păstrăm tariful de două stele pentru marketing şi poziţioanre, pentru ca clienţii să înţeleagă că a crescut calitatea serviciilor”, a declarat Anamaria Nedelcu, reprezentantul hotelului Melodia.

Din cele 130 de camere ale recent renovatului hotel, 80% se vând prin sindicate, 5% prin agenţii, dar şi în mediul online. La sfârşitul lunii iunie, preţurile au fost de 678 de lei/ persoană, cazare în cameră dublă, cu pensiune completă timp de şase zile.

În plus, tot luna trecută, a fost deschis şi un centru de conferinţe, care oferă trei săli pentru evenimente precum nunţi, aniversări sau activităţi de team-building.

Hotel Melodia, 100% grad de ocupare

Deschis în 2012, după o investiţie în renovare de 3,5 milioane de euro, hotelul Melodia a avut un grad de ocupare de 100% în ultimul weekend al lunii iunie.

„80% dintre clienţii care au venit în 2012 şi 2013, au revenit şi anul acesta. 90% dintre clienţi sunt români, iar restul străini. Am avut şi un grup de turişti din Norvegia, care a venit la recomandare. Pentru lunile iulie şi august avem un gad de ocupare de 100%. În ceea ce priveşte amortizarea investiţiei, la momentul deschiderii, am calculat că aceasta se va amortiza în 18 ani. După doi ani de funţionare, am început din nou cu 18 ani”, mai spune Anamaria Nedelcu.

Societatea care administrează hotelul Melodia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 950.000 de euro şi o pierdere netă de 61.000 de euro.

Hotelul Melodia este deschis doar în perioada iunie-septembrie, iar pe timp de iarnă, doar cheltuielile de întreţinere se ridică la 20.000 de euro/lună, mai spune reprezentantul hotelului.

Luchi Georgescu are o avere estimată de Forbes la 31 de milioane de euro în 2013. Antreprenoarea deţine producătorul de vinuri Vincon Vrancea şi cel de mezeluri Meda Prod ’98.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a lansat ideea de brand Litoralul Verde, o marcă prin care agenţiile din asociaţie doresc să susţină staţiunile din sudul litoralului. 

Zona staţiunilor Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, Vama Veche atrage anual circa 70% din turiştii care vizitează staţiunile de la malul mării prin agenţii de turism.

CITEŞTE ŞI ANAT vrea brandul ‘Litoralul Verde’ pentru sudul litoralului

Te-ar mai putea interesa și
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii reduse şi costuri ridicate de producţie, până la concurenţa acerbă a......
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...
Rusia foloseşte din ce în ce mai mult bitcoin şi alte criptomonede în schimburile comerciale cu alte ţări, pentru a ocoli sancţiunile Occidentului
Rusia foloseşte din ce în ce mai mult bitcoin şi alte criptomonede în schimburile comerciale cu alte ţări, pentru a ...
Companiile ruseşti au început să folosească bitcoin şi alte monede digitale în plăţile lor internaţionale, după ...
Rusia, situație de urgență în Krasnodar, din cauza petrolului care încă se scurge pe coasta Mării Negre
Rusia, situație de urgență în Krasnodar, din cauza petrolului care încă se scurge pe coasta Mării Negre
Autoritățile din regiunea Krasnodar, din sudul Rusiei, au declarat miercuri o situație de urgență la nivelul întregii ...