Lucian Bode: A7, A8 şi A13 sunt complementare, nu sunt în competiţie

Economica.net
20 11. 2020
umb3_28980500

„Autostrada A7 este în linie dreaptă cu cele 4 tronsoane. Anul viitor avem toate documentaţiile finalizate: studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Vom scoate la licitaţie cele 4 tronsoane. Avem susţinerea primului ministru pentru a finanţa aceste tronsoane de autostradă din Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, ceea ce ne dă încredere că până în 2026 vom recepţiona aceste tronsoane. Pentru A13 Braşov – Bacău am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea documentaţiilor şi, aşa cum scrie în contract, în 2022 vom scoate la licitaţie acest obiectiv. Aceste proiecte – A8, A7, A13 – sunt complementare, nu sunt în competiţie unul cu celălalt”, a precizat Bode.

Lucian Bode s-a aflat, vineri, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, la Bacău, unde a vizitat lucrările la centura ocolitoare a oraşului.