Lucian Bode le-a garantat polițiștilor că le va apăra pensiile și salariile
El a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Botoşani, că pensionările masive sunt principala cauză care generează criza de personal din MAI, arătând că salariaţii părăsesc sistemul de teamă că legislaţia privind pensionările s-ar putea modifica.
Bode a afirmat că deficitul de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) este de aproape 20%, în condiţiile în care în acest moment ministerul are 129.000 de angajaţi şi ar trebui să aibă peste 150.000.
„Nu trebuie să ne uităm mult în urmă să vedem că există o legislaţie favorabilă pe care o accesează toţi cei care îndeplinesc condiţiile. Nu sunt ei vinovaţi pentru că au astăzi o legislaţie care le permite la 50 de ani, dau un exemplu, şi îndeplinesc condiţiile legale, să treacă în rezervă. Eu cred că nivelul veniturilor în MAI nu este unul aşa cum ni-l dorim. Nivelul pensiei pe sistemul actual este unul care avantajează angajaţii din structurile MAI în raport cu alte sisteme publice, dar în acelaşi timp trebuie să ne uităm şi la drepturile şi obligaţiile pe care le-au avut în timpul activităţii. (…) Le-am spus şi colegilor din structurile MAI de aici, de la Botoşani şi le spun de fiecare dată la nivel naţional: transmiteţi tuturor colegilor noştri că atâta vreme cât eu voi fi ministru al Afacerilor Interne nu se modifică sistemul de pensii în ceea ce priveşte structurile noastre, în sensul de a le diminua veniturile. La fel, chestiunea legată de salarii, că se pune problema limitării la 20% a sporurilor care pot fi acordate”, a afirmat Bode.
„Anul trecut au plecat în pensie 9.000, au venit din şcoală 2.000. Deci, minus 7.000. Anul acesta, până când o să primim din şcolile de poliţie ofiţeri, subofiţeri, au plecat aproape 3.000. Egal 10.000 în minus”, a explicat Bode.
Ministrul de Interne a precizat că actuala criză de resurse umane nu poate fi rezolvată „în mod miraculos”. El susţine că una dintre soluţii este creşterea numărului de locuri în şcolile de poliţie, iar o alta recrutarea de personal din sursă externă şi a invocat, de asemenea, ca soluţii masterul profesional şi trecerea agenţilor în rândul ofiţerilor.
Ministrul a precizat că menţinerea în sistem a angajaţilor MAI poate fi realizată atât printr-o predictibilitate a veniturilor la pensie, cât şi prin asigurarea de condiţii bune de muncă şi de dotări.
„Sunt mulţi factori care ar contribui la decizia de a rămâne pe post, dar cred că cel mai important este predictibilitatea. Ok, rămân pe post, dar şi peste 12 ani, dacă rămân şapte-opt ani peste vârsta de pensionare, voi avea aceeaşi legislaţie după care mă pot pensiona”, a adăugat Lucian Bode.