Lucian Duţă salută intenţia preşedintelui CNAS de a începe implementarea cardului de sănătate
El a făcut apel către clasa politică, către responsabilii din sistemul de sănătate, dar mai ales către medicii de familie să nu se mai opună introducerii cardului de sănătate şi a subliniat că acesta a fost un „proiect definitoriu” pentru mandatul său la conducerea CNAS.
În opinia lui Duţă, acesta este „cel mai important proiect antifraudă din sistemul de sănătate” iar aplicarea lui va aduce în sistem o economie de 400 milioane euro, bani care se vor duce către cetăţeni, în special către pacienţi.
Referitor la întârzierile de pe vremea mandatului său în implementarea cardului, fostul preşedinte al CNAS a spus că acestea au avut cauze obiective, printre care şi cele legate de mecanismele prin care urma să se asigure finanţarea.
El consideră că distribuirea cardului trebuie să se facă prin intermediul medicilor de familie, pentru că ei au listele cu pacienţi şi este şi în interesul lor ca banii să intre în sistem, iar cititoarele de carduri trebuie cumpărate de medicii de familie, pentru că ei sunt furnizori privaţi.
„Practic, prin declaraţiile preşedintelui CNAS de azi se adevereşte ceea ce am mai spus, şi anume proiectele antifraudă au fost blocate de domnul prim-ministru Ponta prin finul său, fostul preşedinte al CNAS, şi toate proiectele antifraudă proiectate la CNAS pe vremea mandatului meu – sistemul informatic unic integrat, reţeta electronică şi, în sfârşit, cardul de sănătate – au avut la bază o viziune managerială corectă îndreptată către interesul pacienţilor. Îi cer premierului Ponta să înceteze imediat cu presiunile inadmisibile asupra libertăţii şi independenţei justiţiei, să înceteze imediat cu comenzile politice asupra DNA”, a afirmat Duţă.
Lucian Duţă susţine că în maximum două zile îl va da în judecată pe primul-ministru Victor Ponta pentru calomnie şi că îi va cere despăgubiri.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că primele 200.000 de carduri de sănătate vor ajunge în următoarele două săptămâni în judeţul Arad iar până la sfârşitul anului vor fi produse 7,5 milioane de carduri. Potrivit acestuia, se doreşte ca distribuirea cardurilor să se facă prin intermediul medicilor de familie.
Referitor la cititoarele de card, preşedintele CNAS a spus că acestea urmează a fi achiziţionate iar costul maxim ar putea ajunge la 50 de euro/cititor. El a arătat că cititoarele pot fi cumpărate de medicii de familie iar dacă sunt probleme, ar trebui găsite resurse la Ministerul Sănătăţii, la primării, la autorităţile locale.
Corpul de Control al premierului a anunţat duminică faptul că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi provocarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, de care ar fi responsabil fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă.
Ulterior, Lucian Duţă, care a deţinut această funcţie în perioada 10 decembrie 2009 – 8 mai 2012, a susţinut că nu a primit niciun document în privinţa sesizării de către Guvern a DNA, adăugând că, cel mai probabil, va fi chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da explicaţii referitoare la cardul de sănătate.