Lucian Şova: Deschiderea loturilor trei şi patru ale Autostrăzii A 10 Sebeş-Turda va întârzia
Lotul 3 tranzitează judeţul Alba şi are o lungime de 12,45 de kilometri, de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, iar lotul 4 al autostrăzii are o lungime de 16,3 kilometri şi costă 470 milioane lei, fără TVA.
Autostrada Sebeş – Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Proiectul „Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda” presupune execuţia a 70 de kilometri de autostradă, asigurând o legătură directă şi rapidă între Autostrada A1, Sibiu – Sebeş – Orăştie – Deva – Timişoara – Arad – Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European, şi Autostrada A3, Braşov – Făgăraş – Târgu Mureş – Turda – Cluj Napoca – Oradea – Borş, numită şi Autostrada Transilvania.
„Din păcate, sunt motive care ne determină să nu putem recepţiona aceste lucrări în orizontul de timp pe care ni-l propusesem. Antreprenorii sunt cei care trebuie întrebaţi de ce nu predau aceste lucrări. Cel puţin, cel de pe Lotul 4 (Asocierea SC PORR Construct SRL–PORR Bau GmbH, n.r.) a afirmat că nu este pregătit să deschidă procedurile de recepţie. Mai sunt lucrări pe care trebuie să le facă, este vorba de alimentarea cu apă a unui centru de intervenţie. Iar cel care răspunde de Lotul 3 (antreprenor este Asocierea Tirrena Scavi SpA–Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, n.r.) şi-a asumat responsabilitatea necesităţii de a mai corecta unele probleme privind calitatea chiar la suprafaţa de rulare, ceea ce nu poate fi neglijat”, a declarat într-un interviu pentru News.ro ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
Pentru acest an, autorităţile estimează deschiderea a numai 60 de kilometri de autostradă.
„Iniţial, am estimat că lucrările vor fi recepţionate în luna mai, mai devreme, însă antreprenorul şi-a asumat în mod responsabil să deschidă la termenul prevăzut în contract. Au început şi noi proceduri de evaluare a calităţilor lucrărilor, cu compania, cu consultanţii şi cu un institut independent. Se fac teste privind planeitatea şi teste privind rugozitatea”, spune ministrul Transporturilor.
El afirmă că în următoarele două săptămâni se vor termina toate testele, care vor fundamenta o decizie.
„Se poate întâmpla ca pe acest tronson să fie nevoie de intervenţii masive. Dacă testele nu vor răspunde 100% exigenţelor, antreprenorul şi-a asumat responsabilitatea de a începe frezări pe suprafeţe importante, ceea ce ar putea conduce la prelungirea termenelor de recepţie într-un orizont impredictibil”, subliniază Şova.
Acesta spune că nu va face rabat de la calitate la nicio lucrare.
„Dacă totul e perfect, cele două loturi se deschid în iunie. Însă a deschide un lot de autostradă sub presiunea diverşilor factori de influenţă este periculos”, a adăugat ministrul.
Ministrul vrea să pună în dezbatere publică până la mijlocul lunii iunie un document prin care autostrăzile să poată fi inaugurate şi fără ca lucrările prevăzute în contract să fie încheiate, fiind vorba de lucrări care nu vizează siguranţa cetăţenilor.
„Îmi propun să promovez un proiect de Hotărâre de Guvern care să vizeze condiţii de recepţie parţială, specifice construcţiilor de drumuri şi autostrăzi. De exemplu, Lotul 4 e gata din punct de vedere tehnic, dar totuşi aşteptăm să treacă o ţeavă la un centru de întreţinere. E bine să fie totul perfect, dar pierdem luni de zile pentru că trebuie adusă o ţeavă de la un km”, punctează Şova.
În ceea ce priveşte Lotul 3, al cărui constructor este asocierea SC Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes, antreprenorul este la un pas de rezilierea contractului din cauza slabei mobilizări de pe şantier.
„Antreprenorul afirmă că face eforturi să reducă din decalajele pe care le-am constatat în ultimul timp, însă nici în aceste zile mobilizarea nu este nici măcar comparabilă cu cea de pe lotul 4. Acest lucru mă îngrijorează. Auspiciile rezilierii contractului plutesc asupra lui. Practic, dintr-o reziliere nimeni nu iese câştigător, dar nu vreau să facem rabat de la siguranţă şi nici nu putem sta impasabili la slaba mobilizare de care dă dovadă antreprenorul”, subliniază Şova.
Există şi şantiere care nu au nicio perspectivă în prezent, precizează ministrul.
„Mă refer la A3, zona de joncţiune cu Şoseaua Petricani, unde nu se întâmplă nimic. Mai rămâne doar să luăm funcţionarii de la Ministerul Transporturilor să lege fier beton acolo. Nu se lucrează deloc acolo, nu au oameni. Iar antreprenorul, Aktor, nu înaintează deloc. A fost acolo şi directorul companiei, au filmat cu drone. EI şi-au asumat că îl vor închide în lua august. Este absolut necredibil. Mai rămâne să dăm amenzi, însă, potrivit contractului, acestea pot fi date abia după depăşirea termenului. Dar se vede că acest termen va fi depăşit”, mai declară Şova.
În acest an, în zona Petricani – Pipera ar urma să fie deschisă traficului şi ultima porţiune aflată în construcţie din autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti. Realizarea ultimilor trei km din A3 spre Capitală a fost contractată încă din decembrie 2015. Contractul vizează sectorul de autostrada Bucureşti – Ploieşti, km 0+000 (Intersecţie Petricani) – km 3+325, Nod Centură Bucureşti şi Nod Moară Vlăsiei. Contractul de proiectare şi execuţie a fost atribuit Asocierii Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129,18 milioane lei fără TVA.
Întrebat de ce nu se fac autostrăzi în România, ministrul a spus că întâi de toate trebuie să existe proiecte.
„Pe de altă parte, comisarul european Corina Creţu ne-a acuzat, într-o oarecare măsură pe nedrept, că nu promovăm suficiente proiecte. Ministerul Transporturilor a promovat aproape toate proiectelor. Din păcate, din cauza unor proceduri total administrative, unele din ele judiciare, care ţin de contestaţii şi de evaluarea unor oferte, parcurg prea mult timp. Însă fără proiecte nu vom avea nici autostrăzi”, mai spune Şova.