Lucrăm la un pachet de măsuri pentru repornirea economiei, va fi anunțat după ridicarea stării de urgență – ministrul Finanțelor

Economica.net
15 04. 2020
bani_57485875665_91172800

Cu prilejul prezentării primei rectificări bugetare din 2020, Cîţu a subliniat că scopul acestei rectificări este de a pune bani la dispoziţia Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru a trece peste criza din sănătate dar şi pentru a menţine capacitatea de producţie în economie funcţională.

„O rectificare bugetară care vine să susţină primul pachet pe care l-a adoptat acest guvern de susţinere a economiei. Al doilea pachet la care lucrăm, pentru repornirea economiei, va apărea după terminarea stării de urgenţă. Este un pachet semnificativ, la fel de important ca cel pe care l-am făcut şi în această perioadă. Acum vrem să vedem efectele acestor măsuri, pe care le vom vedea în următoarele zile. Deja ştiu că au început să se facă plăţi pentru şomaj tehnic.Vineri începe cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani, IMM Invest, care este un program la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri. Este o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană şi este singura în acest moment. Lucrurile vor evolua în această direcţie” a spus Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Ministrul de resort a precizat, de asemenea, că măsurile pentru stimularea economiei adoptate până în prezent reprezintă 3% din PIB.

La prima rectificare bugetară din acest an, deficitul creşte la 6,7% din PIB.