Lucrări la rafinăria Petromidia, înainte de intrarea în vigoare a embargoului pe produsele petroliere rusești

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), va efectua, în următoarea perioadă, o serie de operațiuni tehnologice programate, în vederea susținerii activității operaționale corespunzătoare a rafinăriei Petromidia, arată compania într-un comunicat 
Mihai Nicuţ - lun, 23 ian. 2023, 16:46
Lucrări la rafinăria Petromidia, înainte de intrarea în vigoare a embargoului pe produsele petroliere rusești

„Astfel, timp de aproximativ 10 zile, cea mai mare unitate de profil din țară își va reduce capacitatea de producție, pentru a efectua lucrări de schimbare și regenerare a catalizatorilor, decocsare și alte operațiuni specifice de mentenanță.

La finalizarea lucrărilor, rafinăria va continua să proceseze la capacitate optimă de producție, de aproximativ 15.000 de tone de materii prime prelucrate zilnic, cu respectarea tuturor normelor de securitate în muncă și protecția mediului.

Pe parcursul lucrărilor programate, compania va continua să asigure necesarul de carburanți pe piața din România. Carburanții produși în rafinăria Petromidia se adresează prioritar pieței domestice, dar susțin și realizarea de exporturi în țări precum Republica Moldova, Georgia și Bulgaria”, arată comunicatul.

Potrivit calendarului, lucrările ar urma să fie terminate înainte de 5 februarie, momentul la care intră în vigoare embargoul asupra livrărilor de carburanți din Rusia. 

Rafinăria Petromidia este una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre și reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare de pe teritoriul României. Unitatea din Năvodari dispune de un flux stabil de materie primă, grație livrărilor de țiței kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan.

În primele 9 luni ale anului 2022, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,8 milioane de tone de materii prime, obținând o producție de aproximativ 1 milion de tone de benzină și 1,97 milioane de tone de carburanți diesel și Jet A1. De asemenea, în al treilea trimestru al anului trecut, gradul de utilizare a capacității de rafinare a fost la nivel maxim, de 100%, cu un supus total de 1,5 milioane de tone de materii prime.

Menționăm, totodată, că Rompetrol Rafinare va prezenta rezultatele financiare preliminare pentru anul precedent, respectiv indicatorii operaționali atinși în 2022 de rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și de divizia sa de petrochimie, în data de 28 februarie 2023.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...