Lucrările de construcţii au crescut cu 9,4% în primele 11 luni din 2015 – date INS
Pe elemente de structură au avut loc creşteri astfel: lucrările de reparaţii capitale cu 23,5%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 14,4% şi lucrările de construcţii noi cu 4,8%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 16,7% şi la clădirile nerezidenţiale cu 3,1%.
La clădirile rezidenţiale, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 4,5%, menţionează INS.
În aceeaşi perioadă, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-au înregistrat creşteri astfel: lucrările de reparaţii capitale cu 23,4%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 11% şi lucrările de construcţii noi cu 6,8%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti – cu 9,3%, la clădirile nerezidenţiale – cu 6,6%, şi la clădirile rezidenţiale – cu 2,2%.
Conform comunicatului INS, în noiembrie 2015, lucrările de construcţii au avansat, faţă de luna precedentă, ca serie brută cu 7% şi a rămas la acelaşi nivel ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Cel mai mult au crescut, în noiembrie faţă de octombrie 2015, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 9%, lucrările de construcţii noi cu 7,1% şi lucrările de reparaţii capitale cu 3,3%.
Pe obiecte de construcţii volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 24,6%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 28,3% respectiv cu 14,3%, spune INS.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în noiembrie faţă de octombrie, s-a înregistrat o creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi cu 2,5%. Scăderi au avut loc la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi la lucrările de reparaţii capitale cu 3,6%, respectiv cu 3%. Pe obiecte de construcţii, construcţiile inginereşti au crescut cu 6,7%. Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 24,1%, respectiv cu 16,6%.
Comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 5,9%, respectiv cu 6,5%.
Pe elemente de structură au avut loc creşteri la lucrările de reparaţii capitale şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu 26,5%, respectiv cu 15%. Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 2,6%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 26,4%. Scăderi au avut loc la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 30,2%, respectiv cu 18,7%.
Potrivit INS, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 6,5%.
Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de reparaţii capitale – cu 28,2%, şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente – cu 6,1%. Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 2,6%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 25,5%. La clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 23,1%, respectiv cu 16,1%.