Lucrările de construcţii au scăzut ca volum cu peste 3%, în ianuarie. Minus 17% la clădiri – INS

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în luna ianuarie a acestui an, cu 3,6%, ca serie brută, respectiv cu 3,7% ca serie ajustată, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mar, 16 mart. 2021, 10:54
Lucrările de construcţii au scăzut ca volum cu peste 3%, în ianuarie. Minus 17% la clădiri - INS

Conform statisticii oficiale, în prima lună din 2021, pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi astfel: la lucrările de reparaţii capitale – cu 13,3%, la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,4%) şi la lucrările de construcţii noi (-1,5%), scrie Agerpres.

Totodată, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 19,5% la clădirile nerezidenţiale şi cu 17,3% la clădirile rezidenţiale. Pe de altă parte, construcţiile inginereşti au crescut cu 17%, raportat la perioada de referinţă.

Potrivit sursei citate, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii s-a diminuat cu 3,7%, iar pe elemente de structură la scăzut la lucrările de reparaţii capitale cu 11,4%, la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 6,4% şi la lucrările de construcţii noi cu 2,8%. În plus, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 18,7% şi la clădirile nerezidenţiale cu 18,2%. În schimb, construcţiile inginereşti s-au majorat cu 11%.

Datele INS relevă faptul că, în ianuarie 2021 comparativ cu decembrie 2020, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 64,7%, dar a crescut ca serie ajustată cu 1,1%.

Scăderea înregistrată ca serie brută a fost determinată de situaţia în cazul lucrărilor de reparaţii capitale (-75,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-62,7%) şi lucrările de construcţii noi (-63,5%). De asemenea, pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi după cum urmează: la clădirile nerezidenţiale (-71,9%), la construcţiile inginereşti (-62,7%) şi la clădirile rezidenţiale (-58,4%).

În acelaşi timp, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea volumului lucrărilor de construcţii cu 1,1% a fost evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente – cu 23% şi la lucrările de construcţii noi (+3,8%). La polul opus s-au situat lucrările de reparaţii capitale, cu o scădere de 0,4%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 22,9% şi la clădirile rezidenţiale cu 0,7%, însă la clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 19,2%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, regretă unele postări de săptămâna trecută despre președintele Trump
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, regretă unele postări de săptămâna trecută despre președintele Trump
Omul de afaceri miliardar Elon Musk a declarat miercuri că regretă unele dintre postările pe care le-a făcut săptămâna trecută despre președintele american Donald Trump, deoarece acestea au......
Iulius investește 28 de milioane de euro în cel de-al treilea Family Market de lângă Iași
Iulius investește 28 de milioane de euro în cel de-al treilea Family Market de lângă Iași
Iulius a anunțat o investiție de 28 de milioane de euro în cel de-al treilea proiect Family Market, care se va construi ...
Grupul Adrem, venituri de 70 milioane euro în 2024 și planuri de creștere a afacerii de peste 70% pentru 2025
Grupul Adrem, venituri de 70 milioane euro în 2024 și planuri de creștere a afacerii de peste 70% pentru 2025
Grupul Adrem continuă procesul de consolidare și dezvoltare accelerată, încheind anul 2024 cu rezultate financiare solide: ...
Bosch, vânzări consolidate de 529,5 mil. euro în România, în creștere cu 2,6%
Bosch, vânzări consolidate de 529,5 mil. euro în România, în creștere cu 2,6%
Divizia grupului Bosch din România a încheiat anul fiscal 2024 cu vânzări consolidate de 2,6 miliarde de lei (529,5 milioane ...