Lucrările de reparaţii la Centura de Sud a Capitalei încep vineri. Valoarea contractului – 1,97 milioane lei fără TVA

Economica.net
12 10. 2018
lucrari_76484857567_65474400

„DRDP Bucureşti a organizat o licitaţie deschisă, în baza căreia a fost desemnată câştigător Asocierea E.M.Prime Construct SRL-Via Strade Internaţional SRL, care va realiza lucrările de întreţinere periodică prin aşternerea de covoare asfaltice cu BAR 16, cu frezare de 4 cm”, se menţionează în comunicat.

Valoarea contractului este de 1,97 milioane lei fără TVA, iar termenul estimat de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie 2018.

Lucrările se vor desfăşura pe următoarele porţiuni din Centura Sud a Capitalei: Km 36+800 – km 38+000, Km 38+450 – km 39+500, Km 43+100 – km 43+700, Km 45+150 – km 46+250, Km 48+400 – km 48+800, Km 50+924 – km 55+520.

Zona este semnalizată corespunzător. Circulaţia rutieră pe acest sector este alternantă, dirijată prin indicatoare. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie instituite şi semnalizarea rutieră temporară.