Lucrările la Aeroportul Băneasa, prelungite cu două luni. Recepţia se va face în toamnă

Lucrările la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" vor dura încă două luni, iar recepţia va fi făcută "undeva în toamnă", a declarat, luni, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin Peşteşan.
AGERPRES - lun, 19 iul. 2021, 13:59
Lucrările la Aeroportul Băneasa, prelungite cu două luni. Recepţia se va face în toamnă

Conform contractului, lucrările ar fi trebuit să se încheie pe 21 iulie, însă au apărut nişte cerinţe noi de securitate în ceea ce priveşte benzile de bagaje.

„La Aeroportul Băneasa – a fost aprobată o prelungire. Am stat la masă cu toţi antreprenorii – au apărut nişte cerinţe de securitate vizavi de benzile de bagaje în plus şi, ţinând cont că nu avem încă trafic ca să ne sufocăm şi să fim nevoiţi să deschidem Băneasa – nici cererea actuală nu e mare, am decis să ne asumăm o prelungire ca proiectul să iasă din punct de vedere al normelor şi al legislaţiei în regulă. Prelungirea este de două luni. Estimăm undeva în toamnă să facem recepţia”, a spus Peşteşan, la „Ziua Porţilor Deschise”.

Potrivit acestuia, strategia pentru Aeroportul Băneasa prevede zboruri business sau chartere de lux.

„Strategia pe care o targetăm noi în momentul acesta este să avem chartere de lux, am avut nişte cereri de zboruri business. Deci, nu vrem să mutăm deocamdată trafic de pe aeroportul Henri Coandă şi în niciun caz nu vrem să mutăm low-cost, pentru că acolo capacitatea este destul de redusă, sunt doar patru ghişee de check-in şi sigur nu o să facă faţă nicio companie low-cost”, a explicat acesta.

Şeful CNAB a precizat că se poartă discuţii cu toate companiile aeriene în ceea ce priveşte operarea pe Băneasa, însă nu se doreşte mutarea acolo a curselor regulate care vin pe Otopeni.

„Suntem în discuţii cu toate companiile aeriene. Deocamdată, v-am zis, strategia este să nu mutăm din cursele regulate de la Otopeni. Vrem să ne concentrăm, să fie un fel de city airport, să avem un trafic mai ridicat gen business, chartere mai de lux, nu charterul clasic. Deocamdată, fiind cu traficul destul de jos, cererea e la fel, scăzută”, a adăugat Cosmin Peşteşan, la evenimentul dedicat celebrării Zilei Aviaţiei Române.

Lucrările la Aeroportul Băneasa sunt într-un stadiu foarte avansat, a afirmat, în urmă cu o lună, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache. Terminalul a fost restaurat aşa cum era el în urmă cu 59 de ani, în 1952, inclusiv marmura folosită şi mozaicul de pe pardoseală, stâlpii îmbrăcaţi în travertin şi toate celelalte elemente arhitecturale. Acestea au fost completate cu tehnologie modernă de cel mai înalt nivel, inclusiv în ceea ce priveşte iluminarea cu led şi instalaţiile de sonorizare şi de climatizare.

Capacitatea proiectată este de 400 de pasageri pe oră, sosiri şi plecări. Pe an, aeroportul poate primi un milion de pasageri.

Valoarea totală a lucrărilor de la Aeroportul Băneasa este de 55 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...