Lucrările la Cazinoul din Constanța au fost finalizate în proporție de 60%
Lucrările la Cazinou sunt efectuate de compania Aedificia Carpați.
„Cazinoul, finalizat în proporție de peste 60%. Au fost aprobați noii indicatori tehnico-economici
Mă bucură foarte mult strânsa cooperare pe care o avem cu Ministerul Dezvoltării în ceea ce privește investiția de la Cazino. Desele discuții și întâlniri pe care le-am purtat cu domnul ministru Cseke Atilla au accelerat și au înlesnit lucrările celui mai iubit simbol al Constanței.
Mai mult, săptămâna trecută, printr-o Hotărâre de Guvern, au fost suplimentate fondurile (valoarea totală ajungând la aproximativ 236 de milioane de lei), bani necesari pentru lucrări suplimentare și pentru ajustarea prețurilor în funcție cu creșterea prețurilor materialelor și ale energiei”, a scris edilul constănțean pe pagina sa de Facebook.
Termenul de finalizare a lucrărilor este iulie 2024
„Este o investiție uriașă în sufletul Constanței și într-una dintre cele mai frumoase clădiri ale României. Mă bucur că, în acest fel, reparăm o mare rușine și o nedreptate istorică. Abia aștept ca lucrările să fie finalizate (termenul este iulie 2024) și să repunem Cazinoul în lumina pe care o merită”, a încheiat Chițac.
Sursa foto: Facebook.com/chitac.vergil