Lucrările la centrala nouă pe gaze de 1.700 MW de la Mintia avansează în ritm accelerat, deja au fost livrate turbinele – Burduja
“Una dintre cele mai importante investiții din sectorul energetic este marea termocentrală pe gaz de la Mintia. 1,4 miliarde euro, 1700 MW putere instalată. Va fi cea mai mare centrală de acest tip din Uniunea Europeană. Termenul de punere în funcțiune este 2026, iar lucrările în teren avansează în ritm accelerat. Deja au fost livrate turbinele, cele mai mari de acest tip din țară. Transgaz lucrează la magistrala care va conecta viitoarea termocentrală la sistemul național de transport gaze. Alături de secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, am avut o întâlnire la sediul Guvernului cu investitorii, trecând în revistă stadiul lucrărilor și avizelor, precum și măsurile pe care le putem lua împreună pentru a ne asigura finalizarea la timp a acestui obiectiv strategic de investiții.”, a scris ministrul Energiei, Sebastian Butrduja, pe pagina sa de LinkedIn.
Vechea termocentrală pe cărbune Mintia, oprită între timp, a fost cumpărată, în august 2022, cu 91,23 milioane de euro, fără TVA, de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţii publice. Centrala electrică intrase în procedură de insolvenţă la data de 14 noiembrie 2019 şi în conservare în vara anului 2021, în lipsa investiţiilor necesare pentru a putea respecta reglementările de mediu ale Uniunii Europene.
Investitorul și-a asumat punerea în funcțiune a unei centrale noi pe gaze, cu o capacitate de până la 1.700 MW, care ar urma să devină cea mai mare centrală nouă pe gaze din Europa, după o investiție totală de 1,3 miliarde de euro.
Mass Energy Global Rom este controlată de omul de afaceri iordanian Ahmad Ismail Saleh