Lucrările la drumul expres Constanţa – Tulcea – Brăila – Galaţi vor începe în maximum doi ani

Lucrările la drumul expres Constanţa - Tulcea - Brăila - Galaţi vor începe în maximum doi ani, din cauza exproprierilor care trebuie făcute, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 16:46
Lucrările la drumul expres Constanţa - Tulcea - Brăila - Galaţi vor începe în maximum doi ani

‘S-a început un studiu de fezabilitate pentru un drum expres care va lega Constanţa de Tulcea, Tulcea de Brăila, de podul peste Dunăre şi mai departe de viitoarea Autostradă Brăila – Galaţi – Buzău. Acest drum rapid este prins în Masterplanul de transport ca finanţare pe perioada 2014 – 2020. Cam în doi ani cred că va începe execuţia lucrărilor, dintr-un motiv foarte simplu: exproprierile, mai ales că acest drum expres este ca o autostradă cu mai puţine dotări, iar toate localităţile tranzitate au centuri ocolitoare. Deci, doar exproprierile durează. Un lucru este cert: se face’, a dat asigurări Horia Teodorescu.

Potrivit acestuia, finanţarea lucrărilor la acest drum expres se va face integral din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POS – T).

Horia Teodorescu a precizat că o evaluare a sumelor vizând exproprierile cade în sarcina Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

El a adăugat că subiectul drumului expres va fi abordat şi în cadrul unei conferinţe de presă pe care o va susţine, sâmbătă, la Tulcea, ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Preşedintele Consiliului Judeţean a făcut referire şi la un proiect pilot unic în România care presupune investiţii de 600 milioane – 1,2 miliarde de euro în Delta Dunării şi în localităţile limitrofe având ca obiect principal dezvoltarea turismului.

‘Este vorba despre o strategie integrată pe care o execută Banca Mondială, care are în spate un instrument financiar ITI (Investiţii Teritorial Integrate n.r). Este un instrument multifond, care va avea un buget între 600 de milioane de euro şi 1,2 miliarde de euro pentru perioada 2014 – 2020. Este deja croit, mai avem de negociat cu două ministere. Sunt ministere care au alocat deja sumele, mai rămâne mâine (sâmbătă – n.r.) să avem discuţii cu Ministerul Transporturilor şi mai avem de discutat cu Ministerul Mediului pentru a vedea ce sume ne alocă. Va fi o echipă la nivelul CJ care va coordona aceste investiţii, dar având în faţă o strategie de dezvoltare a Deltei Dunării şi a judeţului Tulcea făcută de BM’, a precizat Teodorescu.

El a explicat că este o strategie cu două componente importante, una fiind dezvoltarea turismului, iar cea de a doua dezvoltarea agriculturii în zonă.

‘Aceste două componente am dedus noi că sunt priorităţile şi posibilităţile de dezvoltare ale judeţului nostru în mod special. Din aceşti bani vom finanţa lucrările la drumul expres Constanţa – Tulcea – Brăila, toată infrastructură rurală însemnând alimentare cu apă, canalizări, drumuri în Delta Dunării, drumuri comunale, adică uliţele, sănătatea şi învăţământul. Apoi, vom avea mari cheltuieli în reabilitarea microclimatului în Delta Dunării – acele decolmatări, deoarece canalele sunt colmatate şi Delta Dunării riscă să moară nemaiavând circulaţia apei. Acolo sunt sume destul de importante. Şi, având de la fiecare minister bani pentru constituirea acestui buget, va fi un multifond. Este şi o strategie integrată, adică atinge toate problemele necesare dezvoltării unei zone. Fiecare POS alocă 2% din bugetul pe care îl are alocat şi ajungem la 800 de milioane de euro. Acest ITI este singurul din ţară. Este, de fapt, un proiect pilot pe România şi se mai regăsesc câteva în Europa’, a mai spus şeful CJ Tulcea.

În opinia lui, această strategie va începe să fie implementată în septembrie, cel mai devreme.

‘Cred că în luna septembrie, pentru că tot acest proiect trebuie discutat la Comisia Europeană. Guvernul a trimis ITI-ul pe Delta Dunării ca prioritate. Din septembrie, pentru că atunci CE va da ok-ul pe cheltuirea banilor europeni de către România’, a adăugat acesta.

În ceea ce priveşte Portul Tulcea, acesta va trece în administraţia consiliului judeţean, care va încheia un parteneriat cu primăria, pentru accesarea fondurilor europene în vederea dezvoltării ‘acestei porţi de intrare în Delta Dunării şi în judeţul Tulcea’, dar şi a falezei, a anunţat Horia Teodorescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
llie Bolojan, intervenție publică rară. Apel către Ciucă, Geoană și Lasconi, pentru „o soluție în al 11-lea ceas”
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie, Bolojan, nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie drept posibil prim-ministru, face un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi......
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model ...
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...