Lucrările la parcul fotovoltaic din Oltenia de la Dăbuleni vor începe primăvara viitoare – ADS

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) speră ca cel târziu în primăvara anului viitor să înceapă practic lucrările în teren pentru realizarea parcului fotovoltaic din Piscul Sadovei-Dăbuleni, Oltenia, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al instituţiei, George Sava.
AGERPRES - Dum, 12 feb. 2023, 13:05
Lucrările la parcul fotovoltaic din Oltenia de la Dăbuleni vor începe primăvara viitoare - ADS

El a mai spus că doreşte ca ADS să devină autoritate publică de interes naţional şi că pentru realizarea proiectului din Oltenia, unul din cele mai importante proiecte verzi din Europa, instituţia va pune la dispoziţie teren neproductiv, investiţia urmând să fie finanţată din fonduri europene.

„Sunt deja două acte normative care au fost aprobate, inclusiv în CSAT s-au stabilit aceste priorităţi. Urmează ca în două săptămâni să iasă şi ultimul act normativ în aşa fel încât să intre în linie dreaptă din punctul de vedere al normelor legale. Până la execuţie mai e ceva timp. Proiectul are ca termen final 2026. Asta înseamnă ca undeva în toamnă, cel târziu în primăvara anului viitor va începe munca în teren”, a menţionat directorul general al ADS.

Sava a amintit că instituţia a început un proces pentru cartografierea terenurilor deţinute, în condiţiile în care în momentul de faţă doar circa 80.000 de hectare dintr-un total de circa 320.000 de hectare au cărţi funciare.

„Vrem să facem cărţi funciare pentru toate terenurile, proprietatea publică a statului şi apoi proprietatea privată a statului, în contextul în care proprietatea privată este într-o continuă dinamică din punctul de vedere al fondului funciar. Ne axăm în principal pe proprietatea publică, urmând ca toate terenurile să aibă carte funciară”, a mai spus George Sava.

Directorul general al ADS a afirmat că instituţia pe care o conduce realizează în momentul de faţă un proiect cu fonduri europene care va avea ca rezultat o hartă digitală interactivă a terenurilor neproductive din România şi a amintit că în prima zi de luni din fiecare lună, pe site-ul instituţiei, sunt făcute publice terenurile libere deţinute de ADS.

„Nevoia de teren şi intenţia de a se concesiona terenuri a devenit foarte mare atunci când am ieşit şi am arătat clar ce avem”, a afirmat directorul general al ADS, George Sava.

El s-a întâlnit vineri cu fermierii din judeţul Tulcea care i-au prezentat problemele cu care se confruntă. Întâlniri similare au mai avut loc până acum la Sibiu, Brăila şi Galaţi şi vor continua la Iaşi, Constanţa şi Călăraşi, programul acestora urmând să fie făcut public.

ADS, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Agriculturii au întrat într-un parteneriat în baza programului REPowerEU, care are în vedere obținerea de energie verde 100% (energie fotovoltaică, energie eoliană și hidrogen)

Te-ar mai putea interesa și
România e la masa deciziilor pentru reconstrucţia Ucrainei – Bogdan Ivan
România e la masa deciziilor pentru reconstrucţia Ucrainei – Bogdan Ivan
România e la masa deciziilor, din punct de vedere al reconstrucţiei Ucrainei, şi îşi pregăteşte agenda foarte clar pentru o conferinţă extrem de importantă pe această temă ce va avea loc......
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania, situat în localitatea Dezmir din județul Cluj, a început construirea, în incinta sa, a unui ...
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Rusia şi Statele Unite ale Americii poartă discuţii asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, care leagă Germania de Rusia ...
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 650 de milioane ...