Lucrările la proiectul de reabilitare a litoralului românesc din zona Constanţei vor fi încheiate în octombrie

Lucrările la proiectul de reabilitare din zona Constanţei a litoralului românesc vor fi încheiate la sfârşitul lunii octombrie 2015, a anunţat miercuri preşedintele companiei care execută aceste lucrări, Gheorghe Boeru, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 17:00
Lucrările la proiectul de reabilitare a litoralului românesc din zona Constanţei vor fi încheiate în octombrie

Proiectul ‘Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona Municipiului Constanţa’, în valoare totală de 170.450.084 euro, are o finanţare nerambursabilă de 85,49% prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, restul fiind asigurat de la bugetul de stat. Beneficiarul proiectului este Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.

‘Proiectul a avut în vedere reabilitarea, reconstrucţia şi protecţia cu diguri de suprafaţă şi subacvatice a fâşiei litorale şi plajelor din zonele: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud şi Eforie Nord. Cele două companii constructoare (…) au anunţat că se integrează în parametrii de execuţie asumaţi în conformitate cu ultima extensie de termen, cea ce înseamnă că la sfârşitul lunii octombrie 2015 vor încheia lucrările pentru cele cinci perimetre’, a afirmat consultantul.

Potrivit beneficiarilor, lucrările de protecţie împotriva eroziunii costiere şi de extindere a plajelor turistice prin înnisipare au însumat peste 1 milion de metri cubi de piatră pentru construirea subpatului şi 12.000 de acropozi din beton, la cele 22 de diguri de protecţie submerse şi de suprafaţă cu lungimea totală de 12.800 de metri liniari şi, iar pentru extinderea plajelor cu câte 100 de metri de la linia apei, pe lungimea de peste 7,3 km de kilometri, cu aport de material sedimentar extras din Marea Neagră au fost dragaţi şi transportaţi la ţărm 3.477.442,47 mc de nisip, de la adâncimea de 25 de metri.

‘Scopul proiectului, care are o garanţie de execuţie de 50 de ani, este de a reduce eroziunea costieră în zonele cele mai expuse la risc ale coastei româneşti a Mării Negre, de a proteja valoarea mijloacelor fixe şi de a creşte siguranţa caselor şi rezidenţilor din zonă, beneficiarii finali considerându-se a fi cei peste 278.000 de locuitori din zona riverană, 50.000 de turişti şi alţi 122 de operatori economici, identificaţi’, a precizat Gheorghe Boeru.

La finalul conferinţei de presă, consultantul proiectului ‘Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona Municipiului Constanţa’ a anunţat că cea de a doua etapă a acestui proiect, ce are ca obiectiv extinderea lucrărilor şi amenajărilor de prevenire a eroziunii costiere şi reabilitare a plajelor, este în faza finală de întocmire a documentaţiei, cererea de finanţare urmând a fi trimisă la Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii decembrie.

Viitorul proiect va include lucrări protecţie, consolidare şi reabilitare pe o lungime de 24 de kilometri, a liniei ţărmului, din zona Portului Bellona (Eforie Nord) până la satul pescăresc 2 mai. În cadrul viitorului proiect de mediu lăţimea plajelor va fi extinsă cu câte 150 de metri faţă de linia actuală a apei, a mai adăugat Gheorghe Boeru.

Te-ar mai putea interesa și
Regatul Unit și Franța își vor coordona utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac, spun Starmer și Macron
Regatul Unit și Franța își vor coordona utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac, spun Starmer și Macron
Regatul Unit și Franța au convenit joi, în premieră,să își coordoneze utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac, au anunțat premierul britanic Keir Starmer și președintele francez......
Exim Banca Românească garantează cu 43,7 milioane de euro exporturile către Ucraina
Exim Banca Românească garantează cu 43,7 milioane de euro exporturile către Ucraina
Exim Banca Românească garantează în limita a 43,7 milioane de euro importurile IMM-urilor către Ucraina în cadrul Mecanismului ...
Electrica lansează emisiunea de obligațiuni verzi de 500 de milioane de euro, cea mai mare de acest fel din România de până acum
Electrica lansează emisiunea de obligațiuni verzi de 500 de milioane de euro, cea mai mare de acest fel din România de ...
Electrica lansează cea mai mare emisiune de obligațiuni verzi corporative din România (non-financiară), în valoare de ...
Și cu un tarif de 190%, producătorii americani de încălțăminte rămân dependenți de producția chineză
Și cu un tarif de 190%, producătorii americani de încălțăminte rămân dependenți de producția chineză
Atunci când i-a venit o factură de plată pentru tarife vamale în valoare de 80.000 de dolari, Haley Pavone a făcut ceea ...