Ludovic Orban a declarat că șoferii care fac transport de marfă vor sta în izolare de la venirea acasă până la plecarea într-o nouă cursă

Premierul Ludovic Orban a explicat luni că izolarea în cazul şoferilor care efectuează curse de transport durează din momentul reîntoarcerii dintr-o cursă până la plecarea într-o nouă deplasare, informează Agerpres.
Economica.net - lun, 30 mart. 2020, 15:20
Ludovic Orban a declarat că șoferii care fac transport de marfă vor sta în izolare de la venirea acasă până la plecarea într-o nouă cursă

„Aş vrea să fac câteva precizări, pentru că nu au fost înţelese anumite decizii care au fost luate prin Ordonanţa Militară nr. 4, în special în domeniul transporturilor, şi aici vreau să fie foarte clare lucrurile, să le explicăm firmelor de transport şi şoferilor firmelor de transport că reglementarea emisă prin Ordonanţa Militară are ca obiectiv stabilirea modalităţii prin care între curse şoferul se află în izolare. În primul rând, izolarea durează din momentul reîntoarcerii şoferului până la plecarea în cursă, poate să fie o zi, două zile, trei zile, nu 14 zile, aşa cum s-a prezentat în mod eronat. În cuprinsul Ordonanţei Militare este o perioadă de maximum 14 zile, nu o perioadă de 14 zile. Şoferul când se întoarce din cursă poate să stea până pleacă din nou în cursă o perioadă de timp cât este necesar până la plecarea în cursa următoare, indiferent că e vorba de 24 de ore, de 48 de ore sau de cât stă până la plecarea în cursă”, a declarat Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

El a explicat că reglementarea a fost emisă pentru a stabili clar modalităţile prin care se face izolarea între curse a şoferilor.

„Şoferul revenit din cursă se poate autoizola într-un spaţiu de carantină pus la dispoziţie de compania de transport marfă, se poate izola la domiciliu, dacă aşa decide, sau într-un alt spaţiu locativ, dacă nu vrea să stea cu familia, pe care-l deţine sau la care are acces, iar dacă nu se poate autoizola nici într-un spaţiu pus la dispoziţie de companie, nici la domiciliu, nici într-un alt spaţiu locativ, atunci poate să ceară să fie izolat într-un spaţiu de carantină din spaţiile existente la nivel judeţean şi contractate de direcţiile de sănătate publică. Ca atare, repet, şoferul nu este împiedicat să plece în cursă după revenirea din cursă. Poate să plece imediat, după o zi, după două zile sau după patru zile, în funcţie de cum sunt comenzile firmei”, a explicat Orban.

Premierul a subliniat că Guvernul a acordat un tratament special transportului de marfă, pentru că acest sector este vital pentru funcţionarea economiei, iar obiectivul este, atât cât este posibil, în condiţiile date, ca economia să funcţioneze.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul mediu spot al energiei electrice a fost mai mare în România în 2025
Prețul mediu spot al energiei electrice a fost mai mare în România în 2025
În ultima lună din anul trecut, prețul energiei electrice tranzacționată pe piața spot a fost mai mic decât în decembrie 2024, dar, la nivel de an, prețul mediu al anului 2025 a fost  mai......
România a ridicat avioanele luptă. Atac aerian la graniţă – RO-ALERT în Tulcea
România a ridicat avioanele luptă. Atac aerian la graniţă – RO-ALERT în Tulcea
Două avioane de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate de la sol, joi dimineață, după un nou ...
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a devenit joi al 21-lea membru al zonei euro, în ciuda opoziţiei a jumătate din electoratul său, astfel încât ...
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră ...