Lufthansa anulează 876 de zboruri înaintea grevei piloţilor de miercuri

Economica.net
22 11. 2016
lufthansa_4567_94630100

Aproximativ 100.000 de pasageri vor fi afectaţi de mişcarea de protest, organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), care săptămâna trecută a respins oferta Lufthansa de numire a unui mediator pentru negocierile salariale.

Personalul Lufthansa a decis să intre în grevă în urma eşecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloţi şi copiloţi.

Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o îngheţare a salariului.

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014. Mişcarea de protest se va întinde pe 24 de ore, începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, şi va afecta atât zborurile pe distanţe scurte, cât şi cursele pe distanţe lungi.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost.