Lufthansa: creştere de 8% a numărului de pasageri transportaţi spre şi din România, în primele şapte luni. Compania anunţă noi rute

Economica.net
26 10. 2017
lufthansa_69425000

”Această majorare se datorează creşterii ratei de ocupare, a creşterii frecvenţei zborurilor, dar şi dinamicii pieţei din România, având în vedere că românii merg tot mai des în vacanţă. De asemenea, şi economia tot mai puternică a României a avut un impact pozitiv în rezultatele companiei, compania a beneficiat implicit de creşterea PIB”, a spus Antonio Tassone, la Frankfurt, într-o întâlnire cu presa.

Lufthansa aniversează în acest an 50 de ani de activitate în România, iar în prezent oferă 298 de zboruri săptămânale.

În 29 octombrie, Lufthansa lansează curse zilnice din Timişoara şi Cluj către Frankfurt.

La nivel de Grup, Lufthansa a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an venituri totale de 26,8 miliarde euro, în creştere cu peste 12% faţă de perioada similară a anului trecut.

Grupul a înregistrat un profit net de 1,85 miliarde euro în primele nouă luni, în creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Lufthansa a anunţat recent că negociază pentru achiziţia a 81 de avioane din flota Air Berlin, intrată în faliment.

Oficialii companiei aeriene speră ca până la sfârşitul anului să aibă un răspuns de la Comisia Europeană, care va spune dacă preluarea încalcă regulile de concurenţă.

Dacă Lufthansa va putea prelua cele 81 de avioane de la Air Berlin, împreună cu 1.500 de angajaţi, grupul planifică investiţii de 1,5 miliarde euro în acest proiect.

De asemenea, grupul german a ajuns lunile trecute la o înţelegere cu sindicatul salariaţilor din cockpit, valabilă până în 2022.

Oficialii grupului dau asigurări că această parte a angajaţilor nu vor intra în grevă în următorii cinci ani.

Grupul Lufthansa a declarat anul 2017 ca fiind anul digitalizării companiei, urmând să investească 500 milioane euro pentru digitalizare până la sfârşitul lui 2020.

Grupul Lufthansa are circa 130.000 angajaţi la nivel global.

În cabină lucrează în total 5.500 de piloţi şi copiloţi.

Grupul are o flotă de 650 de avioane şi cuprinde companiile aeriene Lufthansa, Swiss, Austrian Airlines şi Eurowings.