Lufthansa nu este interesată de preluarea unei participații la operatorul aerian Alitalia

Economica.net
14 10. 2013
alitalia___airbus_a320_216___ei_dth___4917_net_77313700

‘Nu există interes pentru Alitalia din partea Lufthansa. Directorul general Christoph Franz și-a exprimat foarte clar poziția potrivit căreia nu există interes pentru a investi în alte companii aeriene în acest moment’, a declarat Martin Riecken, purtător de cuvânt al Lufthansa Europe.

Compania aeriană germană a demarat un amplu program de restructurare care include eliminarea a 3.500 de posturi, investiții în avioane moderne pentru reducerea consumului de combustibil în ideea de a putea concura cu rivalii din Orientul Mijlociu, în special pe rutele dintre Europa și Asia.

Conducerea Alitalia a aprobat vineri o majorare a capitalului de 300 milioane de euro (400 milioane de dolari), ca parte a programului de salvare a operatorul aerian, care se confruntă cu probleme financiare majore. Majorarea capitalului include 75 milioane de euro de la Poșta Italiei iar restul de la un consorțiu care conduce Alitalia și un credit punte de la bănci.

Alitalia a acumulat pierderi de peste 840 de milioane de euro și o datorie de un miliard de euro de la salvarea sa de la faliment, în 2009, de către Air France KLM și un grup de investitori italieni. Air France KLM, care deține 25% din acțiunile Alitalia, a anunțat săptămâna trecută că este dispusă să vină în ajutorul acesteia dacă vor fi îndeplinite o serie de condiții stricte.

Vicepreședintele Alitalia, Salvatore Mancuso, a avertizat, însă, că o eventuală preluare a controlului de către Air France KLM ar fi foarte costisitoare pentru Alitalia, în special în ceea ce privește numărul locurilor de muncă ce ar urma să fie eliminate ca urmare a restructurării operațiunilor.

Unii analiști sunt de părere că cea mai bună opțiune pentru Alitalia este o preluare de către Air France-KLM, însă surse din apropierea discuțiilor susțin că între cele două părți există divergențe importante cu privire la angajamentele financiare și modul în care grupul francez ar modifica operațiunile Alitalia pentru a se potrivi cu rețeaua sa.