Lufthansa nu reuşeşte să evite o grevă la divizia Germanwings, care va fi declanşată luni

Lufthansa nu reuşeşte să evite o grevă la divizia Germanwings, care va fi declanşată luni
Economica.net - D, 29 dec. 2019, 07:27
Lufthansa nu reuşeşte să evite o grevă la divizia Germanwings, care va fi declanşată luni

Deutsche Lufthansa nu a reuşit, sâmbătă, să evite o grevă a personalului navigant al diviziei Germanwings, care va fi declanşată luni, sindicatul respingând concesiile conducerii pentru că ar fi insuficiente, transmite Reuters.

O ofertă a Germanwings, divizie cu discount care efectuează curse pe distanţe scurte, de a intra într-un proces de mediere şi a oferi concesii pentru activităţile part-time, a fost respinsă de sindicatul UFO.

Sindicatul a precizat că va organiza greva de luni până miercuri, aşa cum anunţase deja vineri.

Greva reprezintă o escaladare a unui conflict din ultimele luni dintre Lufthansa şi diviziile sale, legate de salarii şi pensii.

Personalul navigant al Lufthansa a participat în noiembrie la o grevă de două zile, care a avut ca rezultat anularea a unul din cinci zboruri, afectând aproximativ 180.000 de pasageri. Protestul a costat compania aeriană germană între 10 şi 20 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Canada va loca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va loca 2% din PIB pentru apărare în 2025
Canada va aloca anul acesta 2% din produsul intern brut pentru apărare, a anunţat luni premierul Mark Carney (foto), care a precizat că astfel se atinge obiectivul NATO "cu o jumătate de deceniu......
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale pentru a înăbuși protestele din California a fost o decizie excelentă
Preşedintele american Donald Trump a scris luni în reţeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naţionale pentru a ...
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă de cvorum
O victorie pentru Giorgia Meloni. Referendumurile din Italia privind cetățenia și dreptul la muncă au eșuat din lipsă ...
Referendumurile din Italia privind relaxarea legislaţiei privind cetăţenia şi întărirea protecţiei locurilor de muncă ...
Colosul american BlackRock, prins într-un proces intentat de statele conservatoare, respinge vehement acuzațiile că prin pozițiile sale de mediu a dus la scăderea producției de cărbune și scumpirea facturilor
Colosul american BlackRock, prins într-un proces intentat de statele conservatoare, respinge vehement acuzațiile că prin ...
Un avocat al gigantului american BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, a calificat luni acuzațiile antitrust ...