Lufthansa vrea să-şi majoreze la 90% participaţia deţinută la ITA Airways

Lufthansa ia în considerare majorarea la 90% a participaţiei sale la compania aeriană italiană ITA Airways, începând din primele luni ale anului 2025, a anunţat joi directorul general al operatorului aerian german, Carsten Spohr, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 04 iul. 2024, 14:59
Lufthansa vrea să-şi majoreze la 90% participaţia deţinută la ITA Airways

Declaraţia sa vine după ce Lufthansa a câştigat miercuri aprobarea antitrust a Uniunii Europene pentru achiziţionarea unei participaţii de 41% la compania aeriană italiană ITA Airways, pentru 325 milioane de euro (350 milioane de dolari), după ce a cedat rute şi sloturi, într-o tranzacţie care îi va majora prezenţa pe piaţa lucrativă din sudul Europei.

„Pentru noi, opţiunea pentru 90% începe din primele luni ale anului 2025”, a declarat Spohr într-un interviu acordat publicaţiei italiene Corriere della Sera, adăugând că ar prefera ca Executivul de la Roma să păstreze o participaţie în ITA.

Anul trecut, când a ajuns la un acord cu autorităţile italiene privind preluarea participaţiei de 41%, Lufthansa a anunţat că este interesată să preia controlul complet al ITA „la o dată ulterioară”.

Într-un interviu separat acordat publicaţiei Il Sole 24 Ore, preşedintele ITA, Antonino Turicchi, a declarat că finalizarea tranzacţiei prin care Lufthansa preia 41% din ITA va avea loc în noiembrie şi a adăugat că operatorul aerian german va avea posibilitatea majorării participaţie la 90% „la un an după finalizarea acordului”.

Şi ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, a declarat miercuri că Executivul de la Roma vrea să menţină supervizarea asupra ITA pentru a proteja interesele naţionale.

În interviul acordat Corriere della Sera, Spohr a explicat că va dori să aibă sprijinul Guvernului italian în primii doi ani ai implicării Lufthansa în ITA. „Apoi vom discuta împreună calea de urmat”, a afirmat şeful operatorului aerian german.

Acesta a refuzat să spună cine va fi numit director general al ITA, după ce presa din Italia sugera că Joerg Eberhart, director de strategie la Lufthansa şi fostul şef al Air Dolomiti, va obţine numirea.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...