Lui Vladimir Putin nu i se poate permite să reconstruiască Uniunea Sovietică – Mitt Romney

17 01. 2022
urss_66443800

”El (Putin) încearcă să restabilească ce a fost înainte. Acest lucru nu poate fi permis să se întâmple”, a declarat senatorul republican de Utah în cadrul emisiunii ‘Meet the Press’, difuzată de postul de televiziune NBC.

În ultimele săptămâni Vladimir Putin a plasat trupe suplimentare la frontiera cu Ucraina, agravând o criză începută în 2014 odată cu anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi continuată prin susţinerea separatiştilor proruşi din regiunea ucraineană Donbas.

Liderul rus a afirmat clar că încearcă să blocheze aderarea Ucrainei şi a altor foste republici sovietice la NATO.

Mihail Gorbaciov a dizolvat Uniunea Sovietică în 1991; Vladimir Putin, fost ofiţer KGB, se afla atunci în primele etape ale carierei sale politice.

”Putin încearcă să dezmembreze NATO – pentru a o slăbi. Avem nevoie de o NATO puternică, ţinând cont nu doar de Rusia, ci şi de ascensiunea Chinei”, a spus Romney.

El i-a transmis moderatorului emisiunii, Chuck Todd, că un lucru pe care Occidentul îl poate face este să blocheze proiectul Nord Stream 2, o conductă care urmează să transporte gaz din Rusia în Germania via Marea Baltică. ”Ar trebui să-i transmitem că Nord Stream 2 nu va funcţiona. El (Putin) nu va avea această avere dacă acţionează în vreun fel pentru a răsturna guvernul Ucrainei”, a subliniat senatorul Romney.