Lukaşenko: Rusia s-a comportat inadecvat restricţionând importul de produse alimentare belaruse

Prin refuzul de a mai accepta produse alimentare din partea mai multor companii din Belarus, Rusia s-a comportat inadecvat, a declarat miercuri preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţia de presă TASS.
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 12:10
Lukaşenko: Rusia s-a comportat inadecvat restricţionând importul de produse alimentare belaruse

El a făcut această declaraţie în cadrul unei reuniuni a guvernului de la Minsk în care s-au discutat măsurile ce ar trebui adoptate pentru ridicarea interdicţiei la importurile de produse belaruse de către Rusia şi cu privire la tranzitul produselor occidentale de pe lista cu sancţiuni ruse.

Minskul nu îşi poate permite să interzică tranzitul de produse alimentare din Occident spre Rusia, a afirmat Lukaşenko.

Evocând criteriile de siguranţă alimentară invocate de partea rusă ca motiv al interdicţiei, preşedintele belarus a afirmat că în această privinţă Rusia a rămas cu jumătate de secol în urma Belarusului.

‘Dacă ar fi să întrebăm care produse sunt mai sigure, belaruse sau ruse, aceasta ar trezi râsul nu doar în Belarus, ci chiar oricărui rus. Să nu fie cu supărare, dar Federaţia Rusă a rămas cu jumătate de secol în urmă în planul securităţii alimentare’, a declarat Lukaşenko.

‘Comportamentul autorităţilor ruse nu numai că a surprins, ci a şi dezamăgit. Dacă nu va fi normalizat comerţul bilateral, prin respectarea acordurilor vamale, vom fi nevoiţi să reacţionăm’, afirmase el anterior, într-o întâlnire cu guvernatorul Sankt-Petersburgului, Gheorghi Poltavcenko.

Începând cu 30 noiembrie, Rosselhoznadzor, serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Rusia, a interzis tranzitul produselor din Belarus prin Rusia în ţări terţe, fără inspecţie la punctele de control ruse.

Potrivit autorităţilor ruse, sub pretextul că se deplasează spre Kazahstan, prin Belarus şi Rusia, camioane care transportau carne congelată provenind din UE şi-ar fi descărcat marfa pe teritoriul Rusiei. Rosselhoznadzor susţine că ar mai fi depistat un astfel de canal de livrări ilegale de produse din UE în octombrie 2014.

De la sfârşitul lunii noiembrie, Moscova a restricţionat importul de produse din carne de porc din Belarus după izbucnirea pestei porcine africane în această ţară şi din cauza obiecţiei că Minskul permite reexportarea produselor europene în Federaţia Rusă.

Din 24 noiembrie, Rosselhoznadzor a emis restricţii pentru 11 întreprinderi belaruse producătoare de carne şi produse din carne, ca urmare a detectării de bacterii periculoase în produsele lor (antibiotice, E.coli, alte microorganisme anaerobe), iar din 26 noiembrie embargoul rus a fost extins la alte opt întreprinderi belaruse.

Te-ar mai putea interesa și
China ar putea convinge Rusia să se așeze la masa negocierilor – Jean-Noel Barrot, ministrul de Externe francez
China ar putea convinge Rusia să se așeze la masa negocierilor – Jean-Noel Barrot, ministrul de Externe francez
Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a declarat joi, la Beijing, că China ar putea convinge Rusia să se așeze la masa negocierilor, în încercarea de a pune capăt războiului din......
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Japonia avertizează asupra impactului ofensivei vamale impusă de Trump asupra economiei mondiale
Guvernul japonez a avertizat joi cu privire la impactul însemnat al ofensivei vamale a președintelui american Donald Trump ...
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Importurile UE de gaze ruseşti au crescut anul trecut cu 18%
Uniunea Europeană a importat o cantitate mai mare de gaze ruseşti în 2024, în pofida continuării agresiunii Moscovei ...
Şoc în industria auto după anunțul lui Trump despre noile taxe vamale de 25% – Roşu pe burse pentru giganţii auto. Se anunţă scumpiri mari pentru autoturisme
Şoc în industria auto după anunțul lui Trump despre noile taxe vamale de 25% – Roşu pe burse pentru giganţii ...
Producătorii auto din SUA şi rivalii lor globali "au fost şocaţi" de anunţul de miercuri al preşedintelui Donald Trump ...