Lukoil a revenit pe profit în ultimul trimestru din 2016 graţie creşterii preţului petrolului

Lukoil, al doilea producător de ţiţei din Rusia, a raportat marţi un profit net de 46,6 miliarde ruble (790 milioane de dolari) în trimestrul patru al anului trecut, ca urmare a revenirii preţului petrolului, după ce în ultimele trei luni din 2015 a înregistrat pierderi de 65 miliarde ruble, informează Bloomberg.
Economica.net - mar, 14 mart. 2017, 12:56
Lukoil a revenit pe profit în ultimul trimestru din 2016 graţie creşterii preţului petrolului

Preţul global al petrolului şi-a revenit pe parcusul anului trecut, după ce în luna ianuarie 2016 a coborât sub pragul de 30 de dolari pe baril. Pe lângă revenirea preţului ţiţeiului, producătorii ruşi au profitat şi de deprecierea rublei, care a ajutat la reducerea costurilor.

Rezultatul trimestrial net anunţat de Lukoil este superior profitului net de 45 de miliarde de ruble preconizat de analiştii intervievaţi de Bloomberg pentru perioada octombrie-decembrie 2016.

De asemenea, Lukoil a mai informat că, în ultimul trimestru al anului trecut, veniturile sale au crescut uşor la 1.400 miliarde ruble, comparativ cu 1.370 miliarde ruble în trimestrul patru 2015, însă profitul operaţional a scăzut până la 183,3 miliarde ruble, de la 186,3 miliarde ruble în perioada similară a lui 2015.

În schimb, în ceea ce priveşte rezultatele Lukoil pe ansamblul anului 2016, grupul rus a precizat că profitul său net calculat conform standardelor IFRS a scăzut cu 28% în ritm anual, până la 206,8 miliarde ruble, în timp ce vânzările grupului au scăzut cu 9,1%, până la 5.227 miliarde ruble, ca urmare a scăderii volumului vânzărilor de ţiţei şi produse petroliere. Tot în 2016, producţia de petrol a Lukoil a scăzut cu 8,4%, până la 1,875 milioane barili pe zi, iar cheltuielile de capital au scăzut cu 15,8%, până la 511,8 miliarde ruble, ca urmare a reducerii investiţiilor în proiectele internaţionale.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...