Lukoil anunță că ia în calcul vânzarea rafinăriei sale din Burgas, din cauza politicii discriminatorii duse împotriva sa de Guvernul bulgar
„Ţinând cont de modificările semnificative care au intervenit în mediul operaţional al companiilor din Bulgaria aparţinând grupului Lukoil, compania a început un proces de revizuire a strategiei cu privire la acest activ. Mai multe opţiuni vor fi analizate împreună cu consultanţii internaţionali, inclusiv vânzarea”, a precizat Lukoil într-un comunicat de presă.
Bulgaria, ţară care în mod tradiţional este apropiată de Moscova şi care înainte de războiul din Ucraina depindea aproape în întregime de gazul natural şi petrolul rusesc, încearcă acum să scape de această dependenţă.
Ţara vecină beneficiază, până la finele lui 2024, de o scutire de la embargoul introdus de Uniunea Europeană cu privire la importurile de petrol russc. Pe lângă petrolul necesar pentru asigurarea consumului Bulgariei, grupul rus Lukoil are dreptul de a exporta produse petroliere realizate la rafinăria de la Burgas spre Ucraina şi, într-o mai mică măsură, spre Europa.
Această derogare ar urma să înceteze la finele lunii martie 2024, potrivit unei propuneri recente a Parlamentului de la Sofia care urmează să fie definitivată în săptămânile următoare.
De asemenea, Guvernul de la Sofia a impus şi o taxă de 60% pe profiturile realizate de grupul petrolier rus Lukoil.
În acest context, Lukoil subliniază că „revizuirea strategiei este o consecinţă a adoptării de către autorităţile bulgare a unor legi discriminatorii şi a altor decizii politice injuste faţă de rafinărie”. Grupul rus adaugă că este victima unei „furtuni politice artificiale” care prejudiciază activităţile unei companii care nu este vizată de sancţiunile europene şi americane şi care îşi îndeplineşte toate obligaţiile faţă de stat şi angajaţi.
Lukoil este prezent în Bulgaria de peste 20 de ani, perioadă în care investiţiile sale în rafinăria de la Burgas au depăşit 3,4 miliarde de dolari. În paralel însă, Lukoil se bucură de o poziţie cvasi-monopolistă pe piaţa din Bulgaria graţie unei reţele compusă din nouă depozite petrolier şi 220 de benzinării.
În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.