Lukoil investeşte şase milioane de dolari în două proiecte de explorare în Iran

Grupul rus Lukoil a semnat un acord cu autorităţile de la Teheran pentru două proiecte de explorare în sud-vestul Iranului, transmit FNA şi publicaţia Moscow Times.
Economica.net - lun, 25 ian. 2016, 12:05
Lukoil investeşte şase milioane de dolari în două proiecte de explorare în Iran

Lukoil devine astfel prima companie rusească care îşi reia operaţiunile în Iran după ridicarea sancţiunilor.

Hormoz Qalavand, director al diviziei de explorare la National Iranian Oil Company, a afirmat pentru PressTV că valoarea contractului se ridică la aproximativ şase milioane de dolari, iar Lukoil a început deja să lucreze la cele două proiecte.

În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015.

Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei. Ridicarea sancţiunilor permite giganţilor energetici străini să revină în Iran.

Total SA, Royal Dutch Shell Plc şi Lukoil PJSC sunt printre companiile care au selectat în noiembrie zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale pe care vor să le dezvolte în Iran – ţară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial – după ce autorităţile de la Teheran le-au prezentat investitorilor proiecte în valoare de 30 miliarde de dolari.

Autorităţile iraniene vor acorda firmelor interesate posibilitatea de a investi în 70 de proiecte din domeniul petrolului şi gazelor naturale, evaluate la 30 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus şi-a îmbunătăţit estimările privind vânzările de avioane, în pofida tensiunilor comerciale
Airbus şi-a îmbunătăţit estimările privind vânzările de avioane, în pofida tensiunilor comerciale
Grupului aeronautic european Airbus şi-a îmbunătăţit, joi, estimările privind cererea mondială de avioane în următorii 20 de ani, spunându-le investitorilor şi furnizorilor că industria......
Podul Girgiu-Ruse va intra în reparație azi, de la 20.00 la 04.00 dimineața
Podul Girgiu-Ruse va intra în reparație azi, de la 20.00 la 04.00 dimineața
Circulaţia va fi oprită pe Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse, pentru toate categoriile de autovehicule, timp de opt ore, ...
Peste 40% dintre bugetari ar putea renunța la voucherele de vacanță, deoarece nu vor să le folosească doar în extrasezon
Peste 40% dintre bugetari ar putea renunța la voucherele de vacanță, deoarece nu vor să le folosească doar în extrasezon
Statul român nu poate să dicteze familiilor când să-și petreacă vacanța/concediul, susțin patronatele din turism ...
Investiții în argint și platină, în căutarea alternativelor la aur și a protecției în fața evoluției dolarului american
Investiții în argint și platină, în căutarea alternativelor la aur și a protecției în fața evoluției dolarului american
Investitorii investesc în argint și platină, în căutarea unor „alternative la aur” și a unor măsuri de protecție ...