Lukoil își aduce mai nou petrol și carburanți prin firmele din România, nu prin firma de trading

Datele Oil Terminal Constanța, compania care operează cel mai mare terminal petrolier din România, arată că grupul petrolier rus Lukoil nu mai folosește firma de trading pentru operațiunile sale în România, ci companiile de la noi din țară, mai ales pe cea care administrează rețeaua de benzinării.
Mihai Nicuţ - mie, 13 nov. 2024, 12:37
Lukoil își aduce mai nou petrol și carburanți prin firmele din România, nu prin firma de trading

Tabelul cu încasările Oil Terminal de la principalii săi clienți plasează firmele Lukoil România și Petrotel Lukoil în topul principalilor zece clieți, după primele nouă luni ale anului.

Lukoil România este firma care administrează rețeaua de benzinării Lukoil de la noi din țară, cu peste 310 stații, iar Petrotel Lukoil operează rafinăria Teleajen (Petrotel) de la Ploiești, a treia din țară în termeni de capacitate.

Oil Terminal a încasat de la Lukoil România 42,5 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an, enorm față de valoarea de nici 850.000 de lei din primele nouă luni ale anului trecut.

De asemenea, valoarea facturată către Petrotel Lukoil se ridică la 26,4 milioane, în condițiile în care, în primele nouă luni din 2023, firma care operează rafinăria nici nu apărea drept client al Oil Terminal.

În schimb, către Litasco, firma de trading a grupului Lukoil, Oil Terminal a facturat acum doar 6,5 milioane de lei, în scădere accentuată de la cele 42,2 milioane aferente primelor nouă luni ale anului trecut. Iată tabelul publicat de Oil Terminal:

Așadar, importurile de țiței pentru rafinărie și de carburanți către rețeaua de distribuție nu se mai fac preponderent prin firma de trading, Litasco De altfel, este în vigoare încă de la începutul anului, cu fiecare dintre cele două companii, Lukoil România și Petrotel Lukoil, un contract de “descărcare țiței din nave maritime și predare la Conpet pentru pompare la rafinărie, descărcare/încărcare benzină, motorină, păcură și produse chimice și petrochimice din/în nave maritime, barje fluviale, vagoane cisternă CF, autocisterne, depozitare țiței și produse petroliere”. Iar de la 1 aprilie, contractul a fost modificat în sensul că Lukoil România a preluat și contractul Petrotel Lukoil pentru serviciile prestate de Oil Terminal.

Pe plan intern, Oil Terminal este cel mai mare terminal din portul Constanța, pentru import şi export țiței, produse petroliere și produse chimice.

Stuație complicată pentru Lukoil în Bulgaria

Grupul energetic rus Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa din Bulgaria – cel mai mare activ al său din Balcani – unui consorțiu qatarezo-britanic până la sfârșitul anului, într-un semn al slăbirii influenței Moscovei asupra aprovizionării cu energie în sud-estul Europei, scria Financial Times acum o săptâmână. Două zile mai târziu, Lukoil a negat informația, printr-un anunț făcut de Litasco. Totuși, autoritățile de Sofia au anunțat că ar dori să aibă drept de veto asupra vânzării rafinăriei. „Voi insista să avem mai multe oportunități de informare atunci când se schimbă proprietatea. Statul ar trebui să aibă dreptul de a exprima o opinie cu privire la aceste tipuri de procese atunci când este vorba despre o companie care face parte din securitatea națională a țării”, a spus ministrul bulgar al Energiei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...