Lukoil se retrage de pe piaţa din Letonia şi Lituania
‘Ne confruntăm cu dificultăţi într-o serie de state, inclusiv Ucraina, unde am fost forţaţi să ne vindem activele, deşi erau printre cele mai bune. Ne-am vândut activele din Estonia, în iunie. Astăzi am listat pentru vânzare activele noastre din Letonia şi Lituania, unde există serioase sentimente anti-ruseşti şi de aceea board-ul directorilor Lukoil a decis să părăsim aceste state’, a explicat Vagit Alekperov, într-un interviu acordat joi postului de ştiri Rossiya-24 TV.
‘Strategia Lukoil nu implică expansiunea în Europa în viitorul apropiat. Am confirmat doar expansiunea pe segmentul explorărilor geologice şi al producţiei de ţiţei’, a precizat preşedintele grupului energetic rus.
În 2014, Lukoil şi-a vândut benzinăriile din Cehia, Slovacia şi Ungaria.
Lukoil este al doilea mare producător de petrol din Rusia, cu o producţie totală de hidrocarburi de 2,22 milioane barili de echivalent petrol pe zi în 2014. De asemenea, Lukoil este cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia responsabilă pentru 16% din producţia de ţiţei brut şi 17% din petrolul rafinat în Rusia.
În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, cu un lanţ de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanţi. În cadrul operaţiunilor din România ale Lukoil lucrează circa 3.500 de angajaţi, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.