Lukoil şi MOL vor semna un contract în valoare de 10 miliarde dolari
Alekperov a precizat că acest contract prevede furnizarea a aproximativ patru milioane tone de petrol pe an în fiecare din următorii cinci ani.
Separat, la Budapesta, Nikolai Tokarev, directorul Transneft, care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a anunţat că firma rusească a plătit în totalitate Ungariei despăgubiri pentru petrolul rusesc contaminat.
În aprilie, Rusia a oprit exporturile de petrol prin conducta Druzhba, după ce un producător rus a contaminat petrolul cu mari cantităţi de clorură organică. Această substanţă este utilizată pentru a creşte producţia de petrol, dar trebuie separată de ţiţei înainte de livrarea petrolului, deoarece poate deteriora echipamentele de rafinare. O cantitate estimată la cinci milioane de tone de petrol contaminat ar fi intrat în conducta Druzhba, ceea ce a obligat Rusia să oprească livrările de petrol spre clienţii din Belarus, Ucraina, Polonia, Germania şi mai multe ţări din Europa Centrală.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în nouă ţări, din care 218 în România.