LukOil şi Romgaz au renunţat la perimetrul petrolier Rapsodia din Marea Neagră. Nu au găsit gaz sau petrol

Economica.net
17 02. 2016
marea_neagra_765493094859_95447100

Romgaz şi LukOil renunţă la prospecţiunile, explorările şi alte operaţiuni petroliere din perimetrul Est Rapsodia din Marea Neagră, pentru că analizele au arătat faptul că acolo nu există suficiente resurse de gasau petrol care să justifice alte investiţii, potrivit unui comunicat al Romgaz. Compania de stat deţinea 10% din concesiunea Rapsodia, LukOil 72% iar PanAtlantic 18%.

ECONOMICA.NET a anunţat în premieră despre ieşirea Romgaz din parteneriatul cu LukOul în concesiunea Rapsodia.  

„În acordul petrolier ce guvernează operațiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevăzute în oferta câștigătoare, atât sub aspect fizic cât și valoric. Datele și informațiile obținute nu au îndreptățit partenerii să continue operațiunile petroliere într-o fază suplimentară, prin asumarea unui nou program de explorare. În consecință, după solide analize, partenerii au decis să notifice Agenția Națională de Resurse  Minerale despre intenția de renunțare la executarea de operațiuni petroliere în perimetrul Rapsodia.
În momentul de față se derulează operațiuni de analiză a notificării partenerilor și de parcurgere a formalităților de finalizare a acordului petrolier care va înceta odată cu publicarea în Monitorul Oficial”,  se arată în comunicatul Romgaz.

În 2011, Guvernul României a aprobat două acorduri de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare în perimetre româneşti de câte 1.000 km pătraţi din Marea Neagră, Est Rapsodia şi Trident, încheiate între ANRM şi asocierea de firme Lukoil Overseas (parte a grupului Lukoil) – Vanco International. În luna octombrie a anului trecut, Lukoil a anunțat că a descoperit în sectorul românesc al Mării Negre, în perimetrul Trident, un zăcământ de gaze cu rezerve estimate la mai mult de 30 de miliarde de metri cubi, cantitate care ar acoperi consumul României pe o perioadă de aproape trei ani. Lucrările de explorare geologică din perimetrul respectiv sunt efectuate, în calitate de operator, de Lukoil Overseas Atash, deţinută de grupul rus Lukoil, în baza acordului de concesiune încheiat cu guvernul. Cota de participare în acest acord era de Lukoil 72%, PanAtlantic 18% şi Romgaz 10% .