Lukoil va reduce investiţiile în 2015 cu 1,5 miliarde de dolari
Şi dividendele sunt foarte importante şi Lukoil nu va scădea nivelul acestora nici în perioadele dificile, a adăugat Vagit Alekperov.
Compania vrea să testeze pieţele în această primăvară, pentru o posibilă nouă emisiune de euro-obligaţiuni, le-a declarat jurnaliştilor şeful companiei ruse.
Din cauza sancţiunilor impuse Rusiei de statele occidentale pentru implicarea în conflictul din Ucraina, este aproape imposibil pentru companiile ruseşti să obţină finanţare de pe pieţele globale de capital. Lukoil este prima companie privată inclusă în luna septembrie pe lista companiilor ruseşti vizate de sancţiunile occidentale. Bancherii susţin că, deşi sancţiunile interzic furnizarea de anumite tehnologii, nu afectează şi finanţarea.
Referindu-se la preţul petrolului, şeful Lukoil a estimat că în primul trimestru din acest an cotaţia barilului de ţiţei se va situa în medie la 50 de dolari şi va urca pe parcursul anului la 65-70 de dolari.
Lukoil speră să-şi dubleze producţia din afara Rusiei datorită celui mai ambiţios proiect al său, West Qurna-2, din Iraq. De asemenea, compania dezvoltă proiecte în Africa de Vest.
În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, cu un lanţ de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanţi. În cadrul operaţiunilor din România ale Lukoil sunt angajaţi circa 3.500 de angajaţi, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.