Lulache, Nuclearelectrica: Rolul energiei nucleare va rămâne constant şi consistent. Investim anual 50-100 mil. euro

Economica.net
24 11. 2016
968854_476867749060412_625925487_n_86383700

‘Oricare ar fi mixul energetic către care România va ţinti şi oricare ar fi scenariile prin care România va încerca să îşi atingă obiectivele, rolul energiei nucleare va rămâne constant şi consistent în viitor. Noi astăzi facem investiţii mari, substanţiale an de an în energia nucleară, în securitate nucleară. Volumul de investiţii anual al Nuclearelectrica este într-o medie de 50-100 de milioane de euro. Toţi aceşti bani se regăsesc în securitate nucleară, primordial, şi în producţie optimală, secundar’, a spus Lulache.

Potrivit sursei citate, la pregătirea proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă se lucrează din anul 2013, iar retehnologizarea în sine ar trebui să aibă loc în perioada 2025 – 2026 cu o investiţie estimată la 1,2 – 1,5 miliarde de euro.

‘Ar trebui ca retehnologizarea în sine să aibă loc în perioada 2025-2026, presupunând oprirea Unităţii 1 pentru circa un an şi jumătate, doi, cu o investiţie estimată de 1,2 – 1,5 miliarde euro. Pentru ca acest proiect să se întâmple optim, trebuie să avem proiectul agreat, cu tot cu structura de finanţare, până în 2018. Deocamdată suntem în plan, dar, din nou, problema mare care va continua să se pună este aceea a fezabilităţii. Deşi retehnologizarea Unităţii 1 ne asigură o unitate nucleară ca şi nouă, pentru că discutăm de dublarea duratei de viaţă la un cost estimat la 30-40% din costul unui reactor nou, atragerea de fonduri suplimentare, în actualele condiţii de piaţă, poate reprezenta o provocare’, a spus Lulache.

Aceasta a precizat că atât Unităţile 1şi 2, cât şi Unităţile 3 şi 4 au o tehnologie care îndeplineşte toate standardele de securitate nucleară.

‘Este o tehnologie în sine dovedită robustă. Am făcut de altfel de-a lungul timpului demonstraţia clară că ştim să operăm aceste unităţi la cele mai înalte standarde de securitate. Rămâne însă deschisă problema finanţării’, precizează Lulache.

În ceea ce priveşte Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, Lulache a apreciat că la începutul anului 2017 se va putea înfiinţa Compania de proiect ceea ce ar determina ca în maxim trei ani să se poată demara construcţia proiectului.

‘Acest calendar este viabil dacă toţi cei implicaţi în proiect îşi fac treaba. Nimănui nu-i place să ceară, nu ne plac ajutoarele de stat, nu ne place să dezvoltăm un proiect care nu poate fi pus în practică’, a spus Lulache.