Derivatele sunt produse cu grade diferite de complexitate, cele mai simple fiind nişte pariuri standardizate că, la o anumită dată, o anumită marfă (inclusiv valutele sau creditele) va avea un anumit preţ.
Produsele derivate au o utilitate economică, fiind un mod de apărare a veniturilor viitoare faţă de riscurile de piaţă, sau de limitare a cheltuielilor care pot fi influenţater de axceleaşi riscuri, precum ratele de schimb valutare.
Apetitul speculativ al jucătorilor de pe pieţele financiare au transformat, însă, produsele derivate în mega pariuri care nu mai au nici o utilitate economică, dar pot crea paravane pentru falsuri economice,cum a fost „balonul“ creditelor ipotecare neperformante (subprime) americane care a declanşat criza de care suferă economia lumii de cinci ani.
Tranzacţiile cu derivate se derulează folosind garanţii (colateral), care sunt de circa 1000 de ori mai mici decât valoarea nominală a contractelor, potrivit calculelor zerohedge.com.
În majoritatea cazurilor, în vremuri normale, nimeni nu cere valoarea nominală a unui contract derivat, pentru că, la scadenţă, se emite un altul „de sens contrar“.
Adică, dacă un jucător a cumpărat un contract de 1000 de dolari, va vinde unul de acelaşi volum chiar la scadenţă, ca să-şi închidă poziţia.
Probblem este că, în criză, când nimeni numai are încredere în nimeni, aşa cum s-a întâmplat în momentul falimentului Lehman Brothers, nu se mai găseşte contraparte pentru operaţiunile de închidere a poziţiei, iar pierderile jucătorilor pot deveni fatale.