Lumea salută alegerea „primului papă din Americi”
„Alegerea sa stă mărturie (…) forţei şi vitalităţii unei regiuni ce influenţează din ce în ce mai mult lumea, iar la fel ca milioane de americani hispanici, noi, aici în Statele Unite, simţim aceeaşi bucurie în această zi istorică”, a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama, care a adresat „urări călduroase (…) primului papă din Americi”.
Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă o „o misiune pastorală fructoasă în exercitarea unor astfel de responsabilităţi imense în căutarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii şi păcii umanităţii”.
Preşedinta Braziliei Dilma Rousseff a subliniat că „credincioşii” îl aşteaptă „cu nerăbdare” la Rio de Janeiro pentru Zilele Mondiale ale Tineretului, în iulie.
Uniunea Europeană i-a urat un pontificat de durată, pentru a reuşi să „promoveze pacea, solidaritatea şi demnitatea umană”.
Preşedintele francez Francois Hollande a asigurat că „Franţa, fidelă istoriei sale şi principiilor universale ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii (…) va continua dialogul de încredere pe care l-a avut mereu cu Sfântul Scaun”.
„Simbolul alegerii unui papă din America latină ne încântă şi ne impresionează”, au declarat episcopii din Africa de Sud, în opinia cărora noul papă, fiul unui „umil lucrător feroviar, cunoaşte bine problemele şi provocările cu care se confruntă lumea în curs de dezvoltare”.
Papa Francisc s-a născut pe „continentul speranţei”, au afirmat episcopii brazilieni, în opinia cărora această alegere „revitalizează” Biserica catolică.
– Un lucru „pozitiv pentru Africa”
Liderul Bisericii anglicane, arhiepiscopul de Cantorbery Justin Welby, a adresat papei Francisc „toate binecuvântările pentru a înfrunta enormele responsabilităţi ce îi revin la conducerea Bisericii Catolice romane”.
Episcopii spanioli l-au sărbătorit la rândul lor pe noul papă, apreciind că are „profilul unui sfânt”, conform declaraţiilor secretarului general al Conferinţei episcopale spaniole (CEE), arhiepiscopul Juan Antonio Martinez Camino.
Premierul australian, Julia Gillard, ateu autodeclarat, a salutat alegerea „istorică” a unui papă din „Lumea Nouă”.
Cancelarul german Angela Merkel, fiica unui pastor protestant, a apreciat că „dincolo de lumea creştinismului catolic, mulţi aşteaptă (de la papă) o orientare, nu doar în ceea ce prveşte credinţa, ci şi în ceea ce priveşte pacea, dreptatea şi integritatea creaţiei”.
„Sunt deosebit de încântată de faptul că, pentru creştinii din America de sud, unul dintre ei va fi pentru prima dată chemat la conducerea Bisericii Catolice”, a adăugat ea.
Premierul portughez Pedro Passos Coelho i-a urat un pontificat „al speranţei şi păcii, al dialogului între popoare şi intervenţiei active a Bisericii în marile probleme care afectează umanitatea”.
Patriarhul latin de la Ierusalim, arhiepiscopul Fouad Twal, care a declarat că noul papă este aşteptat „cu căldură şi nerăbdare” în Ţara Sfântă, şi-a exprimat speranţa că acesta va „continua să lucreze pentru pace şi dreptate în Orientul Mijlociu şi în special în Ţara Sfântă”, locul naşterii creştinismului.
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a invitat pe liderul Bisericii catolice să efectueze o vizită la Bethleem, în Cisiordania, locul naşterii lui Hristos, conform tradiţiei.
În opinia John Dingi, un preot la biserica catolică din Khartoum în Sudan, o ţară islamică, „este (un lucru) pozitiv pentru Africa (să avem un papă latino-american), deoarece creştinismul este în expansiune rapidă în Africa, America Latină şi Asia”.
Asociaţii progresiste, ca asociaţia Catholics United, şi-a exprimat bucuria „să avem un lider cu o tradiţie de durată a solidarităţii cu lumea în curs de dezvoltare”, sperând că acesta va fi „o voce profetică pentru speranţa împotriva opresiunii şi va conduce la o reînnoire a dreptăţii sociale”.
„Sfântul Francisc a fost cel mai mare reformator al Bisericii, Papa Francisc trebuie să facă acelaşi lucru”, a declarat la rândul său Asociaţia americană a victimelor preoţilor catolici SNAP, în opinia căreia „prima decizie a noului papă ar trebui să fie declararea toleranţei zero faţă de abuzurile sexuale” comise de preoţi.
Luând numele Sfântului Francisc de Assisi, noul papă „pune în prim plan simplitatea, sărăcia şi contactul cu oamenii”, au apreciat episcopii polonezi în timp ce pentru Martorul Creştin, un săptămânal catolic de stânga, alegerea acestui nume este „un mare simbol al umilinţei” în momentul în care Bisericii catolice i se reproşează „o anumită aroganţă”.