Lumea se îndreaptă spre un „viitor distopic”, cu războaie, represiuni şi dezinformare. Trebuie să facem o alegere diferită – Înaltul Comisar pentru drepturile omului al ONU

Lumea se găseşte 'la o răscruce de drumuri' şi se îndreaptă, dacă nu conştientizează acest lucru, spre 'un viitor distopic', alcătuit din escaladări militare, represiune şi dezinformare, a avertizat luni Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, în deschiderea celei de-a 57-a sesiuni a Consiliului drepturilor omului, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 09 sept. 2024, 15:50
Lumea se îndreaptă spre un

‘Putem fie să continuăm pe calea actuală – o nouă normalitate periculoasă – şi să ne îndreptăm, ca somnambulii, spre un viitor distopic. Sau putem să ne trezim şi să inversăm cursul lucrurilor spre binele nostru, pentru omenire şi pentru planetă’, a spus Înaltul Comisar în intervenţia sa, scrie Agerpres.

El a avertizat în privinţa acestei ‘noi normalităţi’ ce ar fi făcută din ‘escaladare militară fără sfârşit’ şi din ‘metode de război, de control şi de represiune din ce în ce mai oribile şi avansate tehnologic’.

‘Noua normalitate nu poate fi indiferenţa continuă faţă de inegalităţile în creştere între state şi în interiorul lor’, a subliniat reprezentantul ONU.

El a pus în gardă de asemenea faţă de ‘difuzarea fără oprelişti a dezinformării, care sufocă faptele şi capacitatea de a face alegeri libere şi conştiente’. ‘Retoricile inflamate şi soluţiile simpliste fac să dispară contextul, nuanţa şi empatia, deschizând calea pentru discursuri de ură şi consecinţele dezastruoase care urmează inevitabil’, a arătat el.

Înaltul Comisar a zugrăvit un tablou sumbru al lumii, alcătuit din injustiţii, schimbări climatice care îi afectează mai mult pe cei care sunt cel mai puţin responsabili pentru ele, încălcări ale drepturilor omului comise în numele suveranităţii naţionale, norme şi organizaţii internaţionale atacate.

În acelaşi timp însă, el a subliniat că ‘putem şi trebuie să facem o alegere diferită’, ‘ghidaţi de drepturile omului şi de valorile universale pe care le împărtăşim toţi’.

‘În mod colectiv, ar trebuie să alegem să respingem noua normalitate şi viitorul distopic pe care ea îl reprezintă’, a pledat Volker Türk, chemându-i pe cetăţenii din toată lumea să aibă în vedere aceste lucruri şi ‘să fie vigilenţi’ atunci când îşi aleg conducătorii.

‘Unele alegeri au avut loc deja, iar altele urmează în acest an, aşa încât îi invit pe toţi alegătorii să aibă în vedere problemele care îi interesează cel mai mult – fie că este vorba despre locuinţe, educaţia copiilor, sănătate sau locurile de muncă’, a afirmat el.

‘Nu vă încredeţi în vocile stridente, oamenii puternici care aruncă praf în ochi, propunând soluţii iluzorii ce neagă realitatea’, a mai spus Volker Türk.

‘Fiţi conştienţi că, atunci când un grup este desemnat ţap ispăşitor, riscaţi ca la un moment dat să fiţi următorul’ pe listă, a subliniat Înalt Comisar în discursul său.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...