Lummus și MOL au început proiectarea tehnică a unei instalații pentru managementul deșeurilor din plastic la fabrica din localitatea Tiszaújváro, Ungaria

12 07. 2024
tiszaujvarosdownstream-yejlfruo51

Prima instalație, care va fi amplasată la MOL Petrochemicals Co. Ltd. din Tiszaújváro, Ungaria, va avea o capacitate de prelucrare de 40.000 de tone de deșeuri mixte de plastic pe an și va produce blocuri petrochimice circulare pe care MOL le va prelucra în instalația sa petrochimică. Instalația va dispune, de asemenea, de elemente avansate de proiectare pentru reducerea gazelor cu efect de seră (GES), inclusiv un reactor de piroliză complet electric, al cărui scop este de a contribui la atingerea nivelului de zero emisii directe în domeniul de aplicare principal al unității în timpul funcționării normale.

„Acesta este un moment cheie pentru Lummus și Grupul MOL și un pas semnificativ care va contribui la creșterea circularității industriei noastre”, a declarat Leon de Bruyn, președinte și CEO al Lummus Technology. „Mizăm pe tehnologia inovatoare a Lummus și pe excelența operațională a MOL pentru a continua angajamentul nostru comun de a oferi soluții sustenabile care să răspundă la provocările globale legate de deșeurile din plastic.”

Reciclarea chimică a materialelor plastice face parte din angajamentul Grupului MOL de a colecta aproape 5 milioane de tone de deșeuri solide municipale, incluzând tratarea și investițiile aferente. MOL și-a asumat angajamentul de a susține circularitatea și a investit recent în reciclarea deșeurilor plastice din Europa Centrală. Ca urmare, MOL va putea oferi o gamă largă de compuși sustenabili pentru diferite industrii, precum auto, construcții sau ambalaje.

„Industria chimică va juca un rol important în susținerea economiei circulare și în accelerarea tranziției smart. Acesta este motivul pentru care Grupul MOL acordă o atenție deosebită acestui domeniu care are rezultate din ce în ce mai bune. Prin construirea unei instalații de piroliză cu o capacitate de 40.000 de tone, facem un pas foarte important în ceea ce privește reciclarea materialelor plastice. Tehnologia de piroliză Lummus ne va permite să transformăm deșeurile plastice în substanțe chimice și materii prime valoroase, oferind astfel un nou răspuns la provocările legate de gestionarea deșeurilor. Această colaborare demonstrează competitivitatea noastră industrială și angajamentul nostru față de un viitor sustenabil,” a declarat Gabriel Szabó, vicepreședinte executiv Downstream al Grupului MOL.

Acest proiect face parte din parteneriatul încheiat între Lummus și MOL, anunțat în 2023 pentru a implementa și integra reciclarea chimică a materialelor plastice în activele MOL din Ungaria și Slovacia. Business unitul Green Circle a Lummus furnizează pentru MOL tehnologia avansată de piroliză a deșeurilor de plastic, care transformă în mod eficient deșeurile de plastic în substanțe chimice și materii prime de mare valoare, creând circularitate. Această tehnologie este o soluție dovedită, fiabilă și atractivă din punct de vedere economic pentru rezolvarea problemei globale a deșeurilor din plastic, care oferă beneficii suplimentare pentru mediu, cum ar fi o amprentă de carbon mai mică și eliminarea producției de cărbune. Lummus va pune la dispoziție, de asemenea, experiența și expertiza sa în materie de cracare cu abur, cracare catalitică și tehnologie de prelucrare a reziduurilor pentru a asigura optimizarea integrării cu activele existente ale MOL.

Green Circle concentrează și extinde capacitățile Lummus Technology pentru a oferi noi oportunități în procesul de tranziție energetică și economia circulară. Green Circle este un lider în furnizarea de soluții solide din punct de vedere economic și tehnic pentru: procesarea deșeurilor solide care conțin materiale plastice; procesarea diverselor materii prime din bioresurse în produse chimice, polimeri și combustibili cu valoare adăugată; decarbonizarea rafinăriilor și a produselor petrochimice; și extinderea producției de hidrogen albastru și biocombustibili.

Sursa foto: Molgroup.info