Luna trecută a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie înregistrată vreodată în Europa

 Luna trecută, marcată de canicula din estul continentului, a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie consemnată în Europa de la debutul înregistrărilor, informează agenţia DPA.
AGERPRES - vin, 06 aug. 2021, 09:56
Luna trecută a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie înregistrată vreodată în Europa

Iulie 2021 a fost semnificativ mai călduroasă decât media în mare parte din nordul, estul şi sud-estul Europei, a anunţat joi, la Londra, Serviciul european pentru Schimbări Climatice Copernicus (C3S).

Zone dintre Marea Baltică şi estul Mediteranei au fost afectate de temperaturile deosebit de ridicate, canicula fiind resimţită cu precădere spre sfâşitul lunii în regiuni din sud-estul continentului.

La nivel global, luna trecută a fost a treia cea mai călduroasă lună iulie consemnată de la debutul înregistrărilor de către serviciul Copernicus, împreună cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi la mică distanţă de cea din 2016 şi din 2019.

Iulie reprezintă de obicei cea mai călduroasă lună a anului, cu toate că în august se pot înregistra uneori temperaturi chiar mai ridicate.

Singura lună iulie mai călduroasă înregistrată în Europa a fost în 2010, marcată de o caniculă severă care a afectat îndeosebi vestul Rusiei şi alte regiuni.

De data aceasta, recordul pentru temperatura maximă stabilită într-o zi a fost doborât în Irlanda de Nord. Temperaturile consemnate în estul Islandei şi în Groenlanda s-au situat, de asemenea, mult peste valorile medii.

Serviciul european pentru Schimbări Climatice produce rapoarte lunare asupra temperaturii atmosferice, a gheţii marine şi a circuitului apei.

Copernicus se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor dedicaţi, a navelor, aeronavelor şi a staţiilor meteo terestre din întreaga lume, precum şi pe statistici.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA că este posibil să existe o amânare și a subliniat că România a......
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seara că statul trebuie să se reformeze și a atras atenția că ar ...
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,7 pe scara Richter a avut loc în marţi, 25 martie 2025, în Noua Zeelandă.
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că România a cheltuit de mulți ani mai mult decât își putea ...