Lungu, AFEER: Orice taxă aplicată în sectorul energetic se va transfera integral în factura finală

 Legislaţia din sectorul energetic prevede că orice taxă pentru companiile energetice va fi transferată integral în factura finală, a declarat, marţi, Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), în cadrul unei conferinţe pe tema fiscalităţii în sectorul energetic.
Economica.net - mar, 10 dec. 2013, 09:30
Lungu, AFEER: Orice taxă aplicată în sectorul energetic se va transfera integral în factura finală

‘Taxele intră la capitolul costuri incontrolabile, din acest motiv metodologiile spun că ele se transferă integral în preţul final al consumatorilor, astfel că această componentă a preţului trebuie mai bine gestionată’, a precizat Lungu.

El a arătat că, în acest moment, taxele înseamnă circa 20% din preţul final al energiei electrice.
Preţul efectiv de producere a energiei înseamnă 49% din preţul final, 26% sunt costurile de reţea, adică distribuţie şi transport, iar 5% reprezintă tariful de furnizare. Spre comparaţie, în Germania, 20% este preţul energiei, 25% – costurile de reţea, 5% – furnizarea şi 50% sunt taxele. ‘Sper să nu ajungem şi noi la 50%’, a mai spus Lungu.

Guvernul vrea să introducă, de la 1 ianuarie 2014, o taxă de 1,5% pentru construcţiile speciale.

La finele lunii noiembrie, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, declara că, în cazul în care transportatorii şi distribuitorii din energie şi gaze vor cere recunoaşterea acestei taxe în tarifele finale, ANRE va fi nevoită să accepte.

‘În ceea ce priveşte distribuţia şi transportul de gaz, conductele din domeniul public nu se taxează. Dacă totuşi transportul şi distribuţia vor fi taxate, ele vor fi incluse în tarifele de transport şi distribuţie, pentru că aceste costuri sunt obligatoriu de recunoscut. Nu avem încă vreo solicitare de la operatori din sector pentru a le recunoaşte aceste costuri în tarife’, a precizat Havrileţ.

El a menţionat că nu a fost clarificată încă situaţia acestei taxe şi ce construcţii vor intra sub incidenţa ei.

Havrileţ a mai spus că, în cazul în care operatorii de distribuţie şi transport vor plăti această taxă şi vor solicita recunoaşterea ei în tarifele finale, ANRE va analiza detaliat acest lucru, întrucât operatorii au şi alte venituri din aceşti stâlpi, precum reclame sau închirierea lor către operatorii de telefonie şi cablu.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ANPC: Pavimentul din parcul de distracţii din zona Belona, Eforie Nord – un monument al nepăsării
Șeful ANPC: Pavimentul din parcul de distracţii din zona Belona, Eforie Nord – un monument al nepăsării
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează asupra stării de degradare a pavimentului din parcul de distracţii din zona Belona,......
Asociația Pro Infrastructură avertizează asupra riscului ca Alstom să rezilieze contractul pentru 37 de trenuri noi în România
Asociația Pro Infrastructură avertizează asupra riscului ca Alstom să rezilieze contractul pentru 37 de trenuri noi în ...
Producătorul de material rulant Alstom ar putea rezilia contractul privind livrarea a 37 de trenuri noi în România, dacă ...
Macron afirmă că Vladimir Putin ‘nu vrea pace’, ci o ‘capitulare’
Macron afirmă că Vladimir Putin ‘nu vrea pace’, ci o ‘capitulare’
Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat duminica aceasta că omologul său rus Vladimir Putin "nu vrea pace", ci ...
Nicușor Dan: Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, până când pacea va fi realizată
Nicușor Dan: Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, până când pacea ...
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, la finalul videoconferinţei Coaliţiei de Voinţă, că România şi-a ...