De azi, se schimbă sistemul de penalizare a datoriilor la stat – plata pe zi de întârziere
Începând cu 1 iulie 2013, nivelul penalităţilor de întârziere va fi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, pentru obligaţiile de plată scadente după această dată, respectiv 7,3% pe an.
Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor, care rămân aplicabile în proporţie de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 14,6% pe an.
Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciuluii creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Pentru obligaţiile de plată cu scadenţa până la 1 iulie 2013, care se sting după această dată, se aplică nivelul de penalitate de întârziere potrivit legislaţiei din prezent.
Respectiv, dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse. Dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse. După împlinirea termenului de 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.
Comparaţie
Spre deosebire de situaţia din prezent, din prima zi de la scadenta se va plati 0,02% pe zi din suma datorată. La 30 de zile s-ar plati 0,6%. La 60 de zile intarziere ar fi de plata penalitati de 1,2% din suma datorata. La 15%, procentul platit pana acum pentru datoriile de peste 60 de zile, s-ar ajunge, sub noua legislatie, abia dupa doi ani si ceva.