Luptă crâncenă între guvern şi angajaţii Societăţii de Electricitate DEI din Grecia

Guvernul grec a anunţat, sâmbătă, rechiziţionarea serviciilor prestate de personalul Societăţii de Electricitate DEI, care protestează împotriva privatizării sale, după ce mobilizarea sa a fost declarată 'ilegală' de un tribunal din Atena, informează AFP.
AGERPRES - S, 05 iul. 2014, 08:53
Luptă crâncenă între guvern şi angajaţii Societăţii de Electricitate DEI din Grecia

‘În urma deciziei judiciare de vineri, care a declarat greva ilegală şi abuzivă, ordonând încetarea ei, guvernul a procedat la rechiziţionarea serviciilor personalului’, anunţă, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Sophia Voultepsi.

Evocând necesitatea de a ‘apăra interesul public’, Voultepsi a amintit că ‘într-o democraţie, legile şi deciziile judiciare trebuie să fie respectate’.

Joi, sindicatele de la DEI, societate deţinută în proporţie de 51% de stat, au iniţiat o grevă de 48 de ore, însoţită de scurte întreruperi în alimentaţia cu energie electrică pe teritoriul ţării, pentru a protesta ‘împotriva vânzării unui bun public’ şi ‘jefuirea bogăţiilor naţionale’. Societatea de Electricitate a întrerupt timp de o oră curentul în oraşe din provincie, însă nu şi în zonele turistice.

Proiectul de lege privind înfiinţarea unei societăţi private ce ar urma să deţină 30% din uzinele şi minele DEI este discutat în prezent prin procedură de urgenţă în parlamentul grec şi va fi supus la vot săptămâna viitoare.

Această privatizare se înscrie în programul de cesionare către sectorul privat a unor societăţi publice, acţiune impusă de troica de creditori internaţionali – Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) – şi în dereglementarea graduală a pieţei energetice, dominată de decenii de DEI.

Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie Syriza (stânga radicală), a cerut organizarea unui ‘referendum’ pe marginea problemei, afirmând că privatizarea DEI ‘este o crimă naţională şi economică’.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză din PSD: Nu cred că vom intra la guvernare! Atac din interior la conducerea PSD
Anunț surpriză din PSD: Nu cred că vom intra la guvernare! Atac din interior la conducerea PSD
Primarul PSD de Buzău, Constantin Toma, continuă să aibă poziții tranșante opuse actualei conduceri a partidului. Edilul spune că nu crede că PSD va intra la guvernare și că se încearcă......
Avertisment din Statele Unite pentru România: Atacurile Rusiei se vor intensifica
Avertisment din Statele Unite pentru România: Atacurile Rusiei se vor intensifica
Un cunoscut expert în securitate și profesor universitar americanm avertizeazî că atacurile hibride ale Rusiei asupra ...
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Iran ar încerca să obțină intervenția Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru stoparea conflictului în care se află ...
Ne așteaptă o săptămână cu creșteri de prețuri la carburanți
Ne așteaptă o săptămână cu creșteri de prețuri la carburanți
Conflictul dintre Israel și Iran, care a dus deja la creșterea cotațiilor globale ale petrolului, se va vedea cu siguranță ...